BECAȚÍNĂ, becaține, s. f. Becață. – Din fr. bécassine (după becață).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BECAȚÍNĂ s.f. Pasăre migratoare înrudită cu becața, dar mult mai mică. [< fr. becassine].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
BECAȚÍNĂ s. f. becață. (după fr. bécassine)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
BECAȚÍNĂ, becaține, s. f. Becață. – După fr. bécassine.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BECAȚÍNĂ s. (ORNIT.) 1. (Gallinago media) becață, (reg.) berbecuț, oaia-morților. 2. (Gallinago gallinaria) becață, (Bucov.) oaia-morților.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
becațínă s. f., g.-d. art. becațínei; pl. becațíne
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
becațínă f., pl. e (d. becață, după fr. bécassine). Un fel de becață mică.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
BECAȚÍNĂ ~e f. v. BECAȚĂ. /<fr. bécassine
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
BECAȚÍNĂ (după fr. becassine) s. f. Pasăre migratoare din ordinul caradriiformelor, de pasaj în România, cu ciocul lung, drept, subțire și flexibil, cu penaj maroniu dungat cu galben și negru, cu carnea gustoasă, care trăiește în regiunile mlăștinoase (Gallinago); becață.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink