BEILÍC, beilicuri, s. n. 1. Casă în care erau găzduiți beii și alți trimiși oficiali ai Porții otomane în țările românești. 2. Vânzare forțată de oi în țările românești, făcută în favoarea sultanului la prețuri fixate de turci; dijmă (în oi). 3. Muncă efectuată gratuit în folosul unui bei sau al feudalilor autohtoni. – Din tc. beylik.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BEILÍC, beilicuri, s. n. (Înv.) 1. Conac în care se găzduiau beii sau demnitarii turci veniți ca trimiși ai Porții în țările românești. 2. Cumpărătură de oi (făcută cu de-a sila) pe seama sultanului, la prețuri stabilite dinainte; dijmă (în oi) plătită stăpânirii. 3. Muncă gratuită în folosul beiului sau al stăpânirii. – Tc. beylik.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BEILÍC s. (înv.) conac.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
beilíc (beilícuri), s. n. – 1. Palat rezervat oaspeților domnitorului, și mai ales trimișilor Sultanului. – 2. Monopol al cumpărării de oi pentru consumul palatului domnesc, a cărui valoare se stabilea, în general abuziv, de către cumpărător. – 3. Lucru de mîntuială. Tc. beylik (Șeineanu, II, 14), de unde provine și ngr. μπεηλίϰι. Cuvînt înv., ca și der. său beilicciu, s. m. (slujbaș însărcinat cu cumpărarea unui beilic 2), din tc. beylikci (sec. XVII).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
beilíc s. n. (sil. bei-), pl. beilícuri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
beĭlíc n., pl. urĭ (turc. beĭlik, calitatea de beĭ, guvern, dijmă de animale). Vechĭ. Conacu (casa, palatu) înalților demnitarĭ aĭ Porțiĭ în București și Iașĭ. Rechizițiune vexatorie care consista în luarea anuală a unuĭ număr de oĭ p. Poartă. Clacă (corvoadă, prestațiune, angara) în folosu domnului. Azĭ. Fig. Muncă grea, gratuită și fără plăcere: a lucra de beĭlic. Vită de beĭlic, vită supusă la muncĭ grele. V. havalea, jold, oĭerit.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
BEILÍC ~uri n. înv. 1) Conac în care erau găzduiți înalții demnitari, trimiși de Poarta Otomană în Principatele Dunărene. 2) Vânzare forțată de oi făcută în Principatele Dunărene la porunca sultanului turc, pe preț de nimic. [Sil. bei-lic] /<turc. beylik
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
BEILÍC (< tc.) s. n. 1. Conac în care erau găzduiți beii sau demnitarii turci veniți ca trimiși ai Porții în Țările Române. 2. Cumpărătură de oi (făcută cu de-a sila) pentru Poartă, la prețuri dinainte stabilite; dijmă (în oi) plătită stăpânirii.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink