BELȘÚG s. n. Cantitate îndestulătoare de bunuri (necesare traiului); abundență, bogăție. ◊ Loc. adv. Din belșug = în cantitate mare, din plin. [Var.: (reg.) bielșúg, bilșúg s. n.] – Din magh. böség.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BELȘÚG s. n. Cantitate mare de bunuri materiale care depășește ceea ce e necesar; abundență, prisos. ◊ Loc. adv. Din belșug = în cantitate mare, din plin. [Var.: bielșúg, bilșúg s. n.] – Magh. böség.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BELȘÚG s. 1. abundență, bogăție, îmbelșugare, îndestulare, prisos, (rar) afluență, mănoșie, răsfăț, risipă, (livr.) opulență, profuziune, (pop.) jertfă, (prin Olt.) temei, (înv.) sătul, săturare, spor. (~ de bunuri.) 2. v. bunăstare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Belșug ≠ mizerie, sărăcie
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
belșúg (belșúguri), s. n. – Abundență, bogăție, îmbelșugare. – Var. bi(e)șug, bi(v)șug, biușug, bișag, etc., toate înv. Mag. bőseg (Cihac, II, 481). – Der. belșugos, adj. (abundent); îmbelșuga, vb. (a face să devină îmbelșugat); îmbelșugat, adj. (abundent, bogat).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
belșúg s. n., pl. belșúguri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
belșúg, bĭelșúg și bilșúg n., pl. urĭ (ung. bölség, bóvség, böség. V. biŭ). Abundanță, îmbelșugare: a trăi în belșug. Din belșug, (vechĭ și de biŭ), în abundanță, cu îmbelșugare, mult: avem lemne din belșug. – În Olt. bișág. Vechĭ bișúg, biŭșúg, bivșúg, bevșúg, bivșág.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
BELȘÚG ~uri n. Cantitate de bunuri care întrece cu mult necesitățile obișnuite; abundență; îndestulare. ◊ Din belșug a) în cantitate mare; mult; b) din plin; cu prisosință. /<ung. bölség
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink