BERBÁNT, berbanți, s. m. (Înv. și fam.) Bărbat afemeiat, crai. – Din ngr. berbántis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BERBÁNT, berbanți, s. m. (Înv. și fam.) Om ușuratic, neserios, afemeiat. – Ngr. birbantis (<it.).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BERBÁNT s. v. afemeiat, crai.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
berbánt (berbánți), s. m. – Hoț, pungaș, șarlatan. – Var. (Mold.) birbant. Mr. birbantu. It. birbante (› sp. bergante), prin intermediul ngr. μπερμπάντης (DAR); cf. și tc. berbad, bg. berbant(in). Dicționarele iau în considerație de obicei exclusiv accepția secundară de „crai, bărbat afemeiat”; sensul primar este curent, totuși, în limba romanticilor. Der. berbanterie, s. f. (hoție, șarlatanie); berbantlîc, s. n. (pungășie, șarlatanie), cu suf. tc., ca bg. berbantlyk.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
berbánt s. m., pl. berbánți
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
berbánt adj. m. și s. (ngr. birbántis, d. it. birbante, om incorect; turc. berbad, depravat; bg. berbant). Fam. Craidon, ștrengar, om care se ține după femeĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
BERBÁNT ~ți m. înv. Bărbat ușuratic care se ține de chefuri amoroase; afemeiat; crai; craidon. /<ngr. berbantis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink