BEREGÁTĂ, beregate, s. f. (Pop.) Laringe; p. ext. gâtlej. – Cf. scr. berikat.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BEREGÁTĂ, beregate, s. f. (Pop.) Laringe, înghițitoare; p. ext. partea gâtului în care se află laringele; gâtlej. – Comp. sb. berikat.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BEREGÁTĂ s. v. gâtlej.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
BEREGÁTĂ s. v. laringe.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
beregátă (-ắți), s. f. – 1. Mărul lui Adam. – 2. Gît, gîtlej. – Istr. biricuată. Lat. *verucata, de la veruca, datorită aspectului mărului lui Adam, cf. sp. nuez (Pușcariu, Dacor., IX, 440). Este cuvînt folosit în Banat, Olt. și Munt. (ALR, I, 38). Sb. berikat, semnalat de Candrea ca posibil etimon, trebuie să provină din rom. Nu pare posibilă der. propusă de Diculescu, Elementele, 475, din gr. *βάρυξ-υγος, der. de la φάρυγξ.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
beregátă s. f., pl. beregáte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
beregátă f., pl. (vest) ate și (est) ățĭ (la Cdr. „cp. cu sîrb. berikat”). Gîtlej, traheie: l-a apucat de beregată și l-a gîtuit. – În Serbia ghiribițe, f. pl.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
BEREGÁTĂ ~e f. pop. 1) Parte superioară a traheii, unde se află coardele vocale; laringe. 2) Cavitate interioară a gâtului, unde se află organele aparatului digestiv, respirator și articulator; gâtlej. ◊ A lua pe cineva de ~ a) a trage pe cineva la răspundere; b) a forța pe cineva să accepte ceva. /<sb. berikat
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink