BETEÁLĂ s. f. 1. (Adesea fig.) Fir lung de metal auriu sau argintiu. ♦ Spec. Podoabă făcută din asemenea fire (pentru mirese). [Var.: peteală s. f.] 2. (Bot.) Orzoaică-de-baltă (Vallisneria spiralis). [Var.: peteálă s. f.] – Din ngr. petálion.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BETEÁLĂ f. Mănunchi de fire metalice lungi, lucioase (argintii sau aurii), cu care se împodobesc miresele. [G.-D. betelii; Sil. -tea-lă] /<ngr. petali
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
BETEÁLĂ s. f. (Adesea fig.) Mănunchi de fire lungi de metal auriu sau argintiu, cu care se împodobesc de obicei miresele. [Var.: peteálă s. f.] – Ngr. petáli.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BETEÁLĂ s. (reg.) tel. (~ miresei).
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
beteálă (-éli), s. f. – 1. Podoabă din fire de metal auriu (arareori argintiu) pe care miresele și-o pun în cap. – 2. Mătase de porumb. Var. peteală, betea. Ngr. πετάλιον „foiță de aur”, de unde lat. med. petalum „lamina aurea in capite Romani pontificis” (Du Cange); probabil încă un detaliu faptul că costumul tipic al țăranului român imită moda imperială bizantină. După Cihac, II, 685 și Candrea, din gr. πετάλον, ngr. πετάλι „foaie, petală”. Totuși, chiar Cihac derivă peteală din sl. petalja „nod”, ca și cum ar fi un cuvînt diferit. Var. este un sing. refăcut, cf. Byck-Graur 29.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
beteálă s. f., g.-d. art. betélii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
BETEALA-REGÍNEI s. v. drăgaică, sânziană albă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink