Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
BICICLÉTĂ, biciclete, s. f. Vehicul cu două roți pus în mișcare prin două pedale acționate cu picioarele și folosit, de obicei, pentru transportul unei singure persoane. ◊ Bicicletă-tandem = bicicletă pentru două persoane, fiecare acționând câte o pereche de pedale. – Din fr. bicyclette.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BICICLÉTĂ s.f. Vehicul cu două roți de mărime aproape egală, așezate în linie una în spatele celeilalte, dintre care cea din urmă este o roată motrice, pusă în mișcare, prin intermediul unui lanț, de două pedale acționate cu picioarele. [< fr. bicyclette].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
BICICLÉTĂ s. f. vehicul cu două roți așezate una în spatele celeilalte, pusă în mișcare, prin intermediul unui lanț, de două pedale acționate cu picioarele. (< fr. bicyclette)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
BICICLÉTĂ, biciclete, s. f. Vehicul cu două roți așezate una după alta, pus în mișcare prin două pedale acționate cu picioarele. – Fr. bicyclette.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
biciclétă (bicicléte), s. f.1. Vehicul cu două roți. – 2. (Arg.) Ochelari. – Var. (înv.) biciclu. Fr. bicyclette.Der. biciclist,, din fr.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
biciclétă s. f. (sil. -cle-), pl. bicicléte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
biciclétă f., pl. e (fr. bicyclette, d. bicycle și suf. diminutival -ette). Velociped, un fel de căruță cu doŭă roate pe acelașĭ plan, unite între ele printr’un cadru, deasupra căruĭa e o șa pe care te sui și împingi cu picĭoarele în niște pedale cu care se învîrtește o rotiță așezată între cele doŭă roate marĭ. Un lanț de transmisiune care unește această rotiță ci osia roateĭ din apoi împinge bicicleta, care ținută în echilibru și cîrmuită cu mînile pin doŭă mînere fixate printr’o crăcană pe osia roateĭ dinainte, pornește ușor putînd străbate, pe drum neted, orice distanță. – Prima bicicletă purta numele de celerifer. Era o scîndură orizontală care unea doŭă roate așezate una după alta. Călare pe scîndură, omu înainta împingînd cu tălpile în pămînt. – La 1804 se numi velocifer (-fer ca în calorifer), iar omu care-l împingea se numea velociped; apoi acest nume s’a dat vehicululuĭ. La 1818, Drais de Sauerbron inventă drezina (fr. draisienne. V. drezină) aplicînd o cîrmă la roată la roata dinainte. – La 1855, Francezu Carol Michaux (mort sărac!) inventă pedalele (pe care le puse roateĭ dinainte, care deveni, așa și mișcătoare): bicicleta modernă se crease! Apoi, tot el, la 1880, inventă lanțu de transmisiune (aplicat roateĭ dinapoĭ, care deveni mișcătoare, rămînînd roateĭ dinainte numaĭ cîrma) apoĭ roatele cu cauciuc plin, apoĭ cele pneumatice. – Sînt și triciclete (cu două roate paralele și una înainte). Cele cu doŭă roate pot avea și doŭă șele (tandam) saŭ chear treĭ (tripletă). Cînd e cu motor, se numește motocicletă. – Pînă pe la 1890 se zicea în România velociped.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
BICICLÉTĂ ~e f. Vehicul cu două roți egale acționate cu picioarele prin intermediul a două pedale. [Sil. -ci-cle-] /<fr. bicyclette
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
biciclétă-tandém s. f. (sil. -cle-), pl. bicicléte-tandém
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)