BIFURCÁȚIE, bifurcații, s. f. Bifurcare. – Din fr. bifurcation.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BIFURCÁȚIE s.f. Bifurcare; loc unde se bifurcă un drum; răscruce. [Gen. -iei. / cf. fr. bifurcation, it. biforcazione, lat. bifurcatio].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
BIFURCÁȚIE s. f. bifurcare; loc unde se bifurcă un drum, un râu etc. (< fr. bifurcation)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
BIFURCÁȚIE, bifurcații, s. f. Bifurcare; (concr.) locul unde se bifurcă ceva. – Fr. bifurcation.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BIFURCÁȚIE s. bifurcare, (pop.) înfurcitură. (~ unui drum.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
bifurcáție s. f. (sil. -ți-e), art. Bifurcáția (sil. -ți-a), g.-d. art. bifurcáției; pl. bifurcáții, art. bifurcáțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink