BIJUTERÍE, bijuterii, s. f. Obiect de podoabă făcut din metal nobil (și pietre prețioase); giuvaer. ♦ Magazin specializat în confecționarea și vânzarea giuvaerurilor. – Din fr. bijouterie.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BIJUTERÍE s.f. 1. Obiect de podoabă; giuvaer. ♦ (Fig.) Lucru elegant și de mare preț. 2. Magazin, atelier, fabrică de bijuterii, de giuvaericale etc. [Gen. -iei. / < fr. bijouterie].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
BIJUTERÍE s. f. 1. obiect de podoabă; giuvaer. ◊ (fig.) lucru elegant și de mare preț. 2. magazin, atelier de bijuterii. (< fr. bijouterie)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
BIJUTERÍE, bijuterii, s. f. Obiect de podoabă făcut din metal nobil (și pietre prețioase); giuvaer. – Fr. bijouterie.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BIJUTERÍE s. giuvaier, odor, podoabă, (înv. și pop.) giuvaierica, (pop.) sculă, (înv.) left, (turcism înv.) tefaric. (Inele de aur și alte ~ii.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
bijuteríe s. f., art. bijutería, g.-d. art. bijuteríei; pl. bijuteríi, art. bijuteríile
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
bijuteríe f. (fr. bijouterie, d. bijou, gĭuvaĭer). Gĭuvaĭer, podoabă femeĭască de metal prețios. Lucru elegant și relativ mic: această casă e o adevărată bijuterie. Negoț de gĭuvaĭerurĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
BIJUTERÍE ~i f. 1) Obiect confecționat din metal nobil sau din piatră scumpă folosit ca podoabă; giuvaier. 2) la pl. Magazin în care se vând (și se confecționează) asemenea obiecte. 3) fig. Lucrare de proporții și forme relativ mici care se impune prin eleganță și prin minuțiozitatea detaliilor. [Art. bijuteria; G.-D. bijuteriei; Sil. -ri-e] /<fr. bijouterie
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink