BÍMBAȘA, bimbași, s. m. (Înv.) Comandant peste 1 000 de soldați în armata turcă. ◊ (Astăzi în expr.) A trăi ca (un) bimbașa = a trăi în belșug. [Var.: bímpașa s. m.] – Tc. binbași.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
bimbașá (bimbașále), s. f. – Colonel al armatei turcești. – Mr. bimbași. Tc. binbași (Șeineanu, II, 51; Lokotsch 307), cf. bg. binbašija.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
bímbașa m., gen al luĭ, pl. inuz. ar fi -și (turc. bin-bašy, maĭor, d. bin, o mie, și bašy, șef. V. baș, bulibașa, pașa). 1800-1850. Maĭor (nu „colonel”, care e miraláĭ): vestitu bimbașa Sava. Azĭ. Fam. Adv. A ședea bimbașa (orĭ și bimbaș), a ședea ca un șef și a porunci. V. lăstun și (peste) picĭor.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
BÍMBAȘĂ, bimbași, s. m. (Înv.) Comandant peste 1 000 de soldați în armata turcă. ◊ (Astăzi fam. în expr.) A trăi ca (un) bimbașă = a trăi în belșug. [Var.: bímpașă s. m.] – Din tc. binbași.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BIMBÁȘĂ ~i m. ist. Comandant în vechea armată turcească care avea în subordinea sa o mie de ostași. /<turc. binbași
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
bímbașă s. m., art. bímbașa, g.-d. art. bímbașei; pl. bímbași
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink