Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii:   
BINECUVÂNTÁRE, binecuvântări, s. f. Acțiunea, formula sau gestul de a binecuvânta; benedicțiune, blagoslovire, blagoslovenie. ◊ Expr. A (sau a-și) da binecuvântarea = a fi de acord (cu ceva); a aproba. – V. binecuvânta.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BINECUVÂNTÁRE, binecuvântări, s. f. Acțiunea de a binecuvânta; formula rostită sau gestul făcut de preot când binecuvântează. ◊ Expr. A (sau a-și) da binecuvântarea = a fi de acord (cu ceva); a aproba.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BINECUVÂNTÁRE s. 1. (BIS.) blagoslovire, (livr.) benedicțiune, (pop.) blagoslovenie, (înv.) urăciune. 2. v. preamărire.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
binecuvântáre s. f. → cuvântare
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
BINECUVÂNTÁ, binecuvântez, vb. I. Tranz. 1. (Despre Dumnezeu) A revărsa grația divină; a blagoslovi. ♦ (Despre preoți) A revărsa harul divinității asupra unui lucru sau asupra oamenilor; a blagoslovi. ♦ P. anal. A dori prosperitate și fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu). 2. A lăuda, a slăvi pe Dumnezeu. ♦ P. anal. A lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoștință. [Prez. ind. și: (rar) binecuvấnt] – Bine + cuvânta (după sl. blagosloviti).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A BINECUVÂNTÁ ~éz tranz. 1) A face să se bucure de fericire, revărsând harul divin; a blagoslovi. 2) (despre preoți) A ajuta să beneficieze de harul divinității prin invocare; a blagoslovi. 3) fig. A susține, exprimându-și acordul; a aproba; a încuviința; a consimți. /bine + a cuvânta
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
BINECUVÂNTÁ, binecuvântez, vb. I. Tranz. 1. (În ritualul bisericesc sau ca obicei familiar, sub influența religiei) A rosti o anumită formulă rituală, pentru a atrage asupra unei persoane ajutorul divinității sau pentru ca un lucru să aducă folos. 2. (Despre divinitate) A revărsa asupra cuiva belșug, fericire. 3. A lăuda, a preamări pe cineva sau ceva. [Prez. ind. și: binecuvấnt] – Din bine1 + cuvânta (după v. sl. blagosloviti).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BINECUVÂNTÁ vb. 1. (BIS.) a blagoslovi, (înv.) a ura. (I-a ~ pe credincioși.) 2. v. preamări.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
A binecuvânta ≠ a afurisi, a blestema
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
binecuvîntá (binecuvîntéz, binecuvîntát), vb. – A blagoslovi. De la bine și cuvînta, compuși ca în gr. εὐλογείν, sl. blagosloviti, cf. lat. benedicere. În limbajul ecleziastic continuă să fie limpede compunerea; fapt pentru care se pot separa elementele sale, ca în fraza liturgică bine este cuvîntat cel ce vine întru numele Domnului.Der. binecuvîntare, s. f. (acțiunea, formula sau gestul de a binecuvînta); binecuvântător, adj. (care binecuvîntează).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
binecuvântá vb., ind. prez. 1 sg. binecuvântéz, 2 sg. binecuvântézi, 3 sg. și pl. binecuvânteáză
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
binecuvîntáre f. Acțiunea de a binecuvînta, benedicțiune.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
binecuvîntéz v. tr. Invoc favoarea lui Dumnezeŭ asupra cuĭva: a binecuvînta armata. Glorific, laud: binecuvîntați pe Domnu! Recompensez, dăruĭesc cuĭva toate bunătățile: Dumnezeŭ îĭ binecuvîntează pe ceĭ harnicĭ. – Și -vintez -ezĭ, -ează, să -vintez, -ezĭ, -eze (cînd în silaba următoare e un e saŭ ea).
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)