Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
BINECUVÂNTÁRE, binecuvântări, s. f. Acțiunea de a binecuvânta; formula rostită sau gestul făcut de preot când binecuvântează. ◊ Expr. A (sau a-și) da binecuvântarea = a fi de acord (cu ceva); a aproba.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne