Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: bineface (verb) , binefacere (substantiv feminin)   
BINEFÁCERE, binefaceri, s. f. (Adesea fig.) Faptă bună, ajutor dat cuiva. – Bine + facere (după lat. benefacere).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BINEFÁCERE, binefaceri, s. f. 1. Faptă bună, ajutor dat cuiva. 2. Folos, avantaj. – Din bine1 + facere (după lat. benefacere).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BINEFÁCERE s. 1. bine. (I-a făcut o mare ~.) 2. caritate, filantropie, milă. (Acte de ~.) 3. v. avantaj.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
binefácere s. f. → facere
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
binefácere f. (după lat. beneficentia și fr. bienfaisance). Bine, ajutor, îndatorire: societate de binefacere, binefacerea trebuie să fie virtutea bogatuluĭ. Fig. Folos: binefacerile păciĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
BINEFÁCERE ~i f. Ajutor acordat (cuiva) la un moment greu. [G.-D. binefacerii] /bine + facere
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
binefáce (-c, ăcút),vb. (Înv.) A face binele. De la bine și face, compus ca în gr. εὐποιεῖν, sl. blagotvoriti, cf. lat. benefacere. Este formă înv., care supraviețuiește în der., și a cărei compunere se simte încă, astfel încît se poate spune indiferent binefacere sau facere de bine.Der. binefăcător, adj. (care folosește, care face bine); binefacere, s. f. (faptă bună; ajutor dat cuiva).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)