BINÓM, binoame, s. n. Expresie algebrică formată din doi termeni (monoame) separați de semnul + sau -. – Din fr. binôme.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BINÓM s.n. Expresie algebrică alcătuită din doi termeni. [Pl. -oame. / < fr. binôme, cf. lat. bis – de două ori, gr. nome – diviziune].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
BINÓM, -Ă I. adj. (despre ecuații) din doi termeni. II. s. n. 1. expresie algebrică din suma sau diferența a doi termeni. 2. grup de două elemente. (< fr. binôme, lat. binomium)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
BINÓM, binoame, s. n. Expresie algebrică constituită din suma a doi termeni. – Fr. binôme.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
binóm s. n., pl. binoáme
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
binóm m. și n., pl. oame (d. bi- și -nom din monom). Mat. Expresiune algebrică a doĭ termeni, ca a-b. Binomu luĭ Newton, formulă celebră pin care Newton a dezvoltat puterile unuĭ binom afectat de un exponent oarecare.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
BINÓM ~oáme n. Expresie algebrică, alcătuită din suma sau diferența a două monoame. /<fr. binôme
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink