Dex bir

BIR, biruri, s. n. 1. Impozitul principal perceput în statele feudale românești de la țărani și meșteșugari; p. gener. (pop.) impozit. ◊ Expr. A da bir cu fugiții = a dispărea, a fugi (în mod laș) dintr-un loc. 2. (Înv.) Tribut. – Din magh. bér.

BIR, biruri, s. n. (Înv. și arh.) 1. Dare, impozit. ◊ (Astăzi în expr.) A da bir cu fugiții = a dispărea, a fugi dintr-un loc. 2. Tribut. – Magh. bér.

BIR s. (IST.) 1. dare, impozit, (rar) contribuție, impunere, (pop.) dajdie, (înv. și reg.) porție, slujbă, (Maram.) sazolic, (Ban.) ștaier, (înv.) adău, adet, dabilă, madea, mirie, nevoie, obicei, orânduială, rânduială, seamă. (~ către statul feudal.) 2. v. tribut.

bir (bíruri), s. n. – 1. Tribut. – 2. Impozit, dare. Tc. birr „dar” (Moldovan 423); cf. bg., sb., cr., slov. bir „impozit”, mag. bér „salariu, leafă”. În general, se admite etimonul mag. (Cihac, II, 482; DAR; Gáldi, Dict., 85); însă în mag. este împrumut și sensul nu coincide. După Miklosich (Slaw. Elem., 14; Fremdw., 78; Lexicon, 22) cuvîntul rom. provine din sl. birŭ; dar Berneker 57 recunoaște că sl. nu provine din mag. și, prin urmare, nu poate proveni decît din tc. sau din rom. Confuzia între „dar” și „impozit” este foarte curentă în uzul tc., cf. adet. Der. birar, s. m. (strîngător de biruri); birărie, s. f. (înv., impozit pe comerț); birnic, s. m. (care plătește bir, contribuabil). Cf. birșag.

bir s. n., pl. bíruri

bir n., pl. urĭ (ung. bér, simbrie, chirie, de unde și bg. sîrb. bir, rut. byr). Tribut. (Vechĭ). Impozit, contribuțiune: a plăti biru. A da bir cu fugițiĭ, a fugi de unde trebuĭa să rămîĭ. Un fel de horă oltenească și melodia eĭ. (Izv. Sept. 1923, 17).

BIR ~uri n. 1) (în evul mediu) Impozit perceput de la țărani și orășeni. 2) ist. Dare (în bani) încasată de către domnitor pentru Poarta Otomană; tribut. ◊ A da ~ cu fugiții a fugi de undeva; a se face nevăzut. /<ung. bér