BIRUÍNȚĂ, biruințe, s. f. Victorie, izbândă. – Birui + suf. -ință.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BIRUÍNȚĂ, biruințe, s. f. Victorie, izbândă. – Din birui + suf. -ință.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BIRUÍNȚĂ s. izbândă, victorie. (A repurtat o mare ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Biruință ≠ înfrângere
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
biruínță s. f., g.-d. art. biruínței; pl. biruínțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
biruínță f. pl. e. Învingere, victorie.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
BIRUÍNȚĂ ~e f. Succes deplin obținut printr-un efort deosebit (într-o luptă, într-o competiție sportivă, într-un domeniu de activitate etc.); victorie; izbândă. [G.-D. biruinței; Sil. -ru-in-ță] /a birui + suf. ~ință
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink