Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii:   
BIRUÍRE, biruiri, s. f. Acțiunea de a birui și rezultatul ei; biruință. – V. birui.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BIRUÍ, bírui, vb. IV. Tranz. 1. A învinge, a înfrânge, a bate (un dușman, un adversar etc.) ♦ Fig. A(-și) înfrâna, a(-și) stăpâni un sentiment, o pasiune etc. ♦ Fig. A fi stăpânit, copleșit de un sentiment, de o emoție etc. 2. (Pop., mai ales în construcții negative) A fi în stare, a putea, a ajunge (să...). – Din magh. birni.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A BIRUÍ bírui tranz. 1) (dușmani, adversari etc.) A înfrânge într-o luptă sau într-o întrecere; a bate; a învinge. 2) rar (acțiune greu de realizat) A duce la bun sfârșit; a scoate la capăt; a isprăvi; a termina; a sfârși; a încheia. 3) fig. (stări, sentimente) A face să nu se manifeste; a învinge. ~ frica. [Sil. -ru-i] /<ung. birni
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
BIRUÍ, bírui, vb. IV. Tranz. 1. A învinge, a înfrânge (un dușman, un adversar etc.). ♦ Fig. A(-și) înfrâna, a(-și) stăpâni un sentiment, o pasiune etc. ♦ Fig. (Despre sentimente, emoții etc.) A-l copleși. 2. A fi în stare, a putea, a ajunge (să...). Cine biruie să spună toate câte-au fost? (RETEGANUL). – Magh. birni.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
biruí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. biruiéște / bíruie, imperf. 3 sg. biruiá; conj. prez. 3 să biruiáscă / să bíruie
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
BIRUÍ vb. 1. a bate, a înfrânge, a întrece, a învinge, (pop.) a dovedi, a prididi, a rămâne, a răpune, a răzbi, a supăra, (înv. și reg.) a supune, (înv.) a dobândi, a frânge, a pobedi, a răzbate, a sparge, a tâmpi, a vinci. (Îi ~ pe dușmani) 2. v. izbândi. 3. v. depăși. 4. v. stăpâni. 5. v. răzbi.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
BIRUÍ vb. v. cârmui, conduce, dirigui, domni, guverna, stăpâni.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
A birui ≠ a pierde
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
biruí (biruiésc, biruít), vb.1. A fi mai puternic ca cineva. – 2. A învinge, a supune. – 3. (Înv.) A domina, a guverna, a avea autoritate. – Var. (înv.) birțui. Mag. birni „a poseda” (DAR). – Der. biruită, s. f. (înv., victorie); biruitor, adj. (stăpân, suveran, învingător); biruință, s. f. (victorie).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
biruí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. bíruie, imperf. 3 sg. biruiá
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
biruĭ și -ĭésc v. tr. (ung. birni, a guverna, a poseda). Înving. Fig. Termin în fine: a birui o lucrare. Vechĭ. Stăpînesc, oblăduĭesc.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)