Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
BISÉRICĂ, biserici, s. f. 1. Clădire destinată celebrării unui cult creștin. ◊ Expr. A lua calea bisericii = a deveni evlavios, pios. A (nu) fi ușă de biserică = a (nu) respecta morala religioasă, a (nu)-și îngădui abateri de la morala religioasă, a (nu) duce o viață pioasă; p. ext. a (nu) fi cinstit, a (nu) fi corect. A nu fi dus (de multe ori) la biserică = a nu da importanță conveniențelor sociale; a nu se sfii să spună cuiva în față lucruri neplăcute. 2. Instituția creștinismului în ansamblu. 3. Comunitate religioasă de același cult. Biserica ortodoxă.Lat. basilica.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BISÉRICĂ, biserici, s. f. 1. Clădire destinată celebrării unui cult (creștin). ◊ Expr. A lua calea bisericii = a) a deveni evlavios, pios; a se pocăi; b) p. ext. a îmbătrâni. A (nu) fi ușă de biserică = a (nu) fi corect, cinstit. Câți iepuri la biserică = de loc; nimeni, nici unul. A nu fi dus (de multe ori) la biserică = a nu da importanța cuvenită convențiilor sociale; a avea curajul opiniei. 2. Comunitatea creștinilor care țin de același cult. Biserica ortodoxă.Lat. basilica.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BISÉRICĂ s. (BIS.) casa Domnului, (înv.) sfinție, sfințire.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
bisérică (bisérici), s. f.1. Clădire destinată cultului creștin. – 2. Comunitate a creștinilor. – 3. (Arg.) Cîrciumă. – Var. băsearecă, băsearică, bese(a)rică, bisearică, toate înv. Mr. băsear(i)că, megl. băsęrică, istr. basęrikę. Lat. băsĭlĭca (Pușcariu 204; REW 972; Candrea-Dens., 161; DAR; Pușcariu, Dacor., I, 436); cf. vegl. bašalka, valtel. baselga, engad. baseldža; cd. și dubletul neol. basilică, s. f. (biserică sau catedrală impunătoare). Der. bisericuță, s. f. (biserică mică; grup de prieteni care se admiră reciproc); bisericesc, adj. (ecleziastic); bisericește, adv. (ca la biserică); bisericos, adj. (credincios, evlavios); îmbiserici, vb. rar, înv. (a intra în biserică).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
bisérică s. f., g.-d. art. biséricii; pl. bisérici
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
bisérică și (vechĭ, azĭ Trans.) besérecă și besérică și (maĭ vechĭ) băsérecă f., pl. ĭ (lat. basĭlĭca, d. vgr. basiliké, regală (adică „casă”); fr. basoche, corpu funcționarilor și avocaților unuĭ tribunal, unuĭ palat de justiție. V. busuĭoc, basilică). Societatea tuturor credincĭoșilor: biserica creștinească. Ramură a bisericiĭ creștineștĭ: biserica romană, cea grecească. Edificiu în care se adună credincioșiĭ: biserica catedrală. Cler, preuțime. – Cele mai marĭ bisericĭ sînt: Sfîntu Petru din Roma (în care încap 45000 de oameni), domu din Milano (36000), Sfîntu Paul din Roma (32000), Sfîntu Paul din Londra (25000), Sfînta Sofia din Constantinopole (23000), Notre-Dame din Paris (21000), domu din New-York (16000), catedrala din Pisa (12000), Sfîntu Ștefan din Viena (12000) și Sfîntu Marcu din Veneția (7000).
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
BISÉRICĂ ~ci f. 1) Edificiu construit și amenajat special pentru celebrarea cultului creștin. ◊ A nu fi ușă de ~ a) a nu respecta morala creștină; b) a nu fi corect. A nu fi dus (de multe ori) la ~ a neglija conveniențele sociale. 2) mai ales art. Instituția creștinismului în ansamblu. 3) Comunitate religioasă de adepți ai aceluiași cult. [G.-D. bisericii] /<lat. basilica
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
BISÉRICĂ (lat. basilica) 1. Instituție a creștinismului, întemeiată de Hristos, care asigură comuniunea oamenilor cu Dumnezeu prin actul de credință și prin participarea la slujbele săvîrșite de cei învestiți cu puterea Duhului Sfînt în vederea mîntuirii. Este alcătuită din totalitaea celor botezați și care cred în Hristos. ♦ B. primară = comunitate religioasă întemeiată de Iisus Hristos și reunind primii creștini. B. universală = larga comuniune a celor care cred în Iisus Hristos; semnul umanității răscumpărate prin Hristos. B. locală = manifestare a b. universale într-un loc, garantată de episcop, prin care orice b.l. se află în comuniune cu b. universală. Primele b.l. au fost organizate, după Cincizecime de apostolii lui Hristos. 2. Ansamblul credincioșilor reuniți într-o comuniune creștină particulară. ♦ B. ortodoxă v. ortodoxie. B. catolică v. catolicism. B. protestantă v. protestantism. B. evanghelică (sau luterană) v. luteranism. B. reformată (calvină) v. calvinism. B. unitariană v. unitarism. B. anglicană v. anglicanism. B. romană unită cu Roma (greco-catolică) v. greco-catolici (uniți). B. baptistă v. baptism. B. lui Dumnezeu apostolică v. penticostal. B. armeano-gregoriană = confesiune creștină contituind b. de stat a Armeniei (301) despărțită de Patriarhia Ortodoxă de la Constantinopol (506). 3. Lăcaș de închinare public al creștinilor, în care este preamărit Dumnezeu și se săvîrșește liturghia.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink
CONSILIUL ECUMENIC AL BISERICILOR, asociație creată în 1948 de către Bisericile creștine necatolice în scopul refacerii unității tuturor creștinilor pe calea acordurilor și dialogului teologic. V. ecumenism.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)