Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
BLÁNĂ, blăni, s. f. I. 1. Părul sau lâna care acoperă pielea unor animale. ♦ Piele de animal cu păr cu tot, prelucrată. 2. Haină îmblănită; haină confecționată din blană (I 1). II. (Pop.) Scândură groasă. [Pl. și: (I) blănuri] – Din bg. blana.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BLÁNĂ, (I 1, 2, II) blăni, (I 2,3) blănuri, s. f. I. 1. Piele de animal (viu), cu păr mult și des. 2. Piele de animal cu păr cu tot, prelucrată. 3. Haină îmblănită. II. Scândură groasă. – Bg. blana.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BLÁNĂ s. piele. (Purtau pe ei ~ de urs.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
BLÁNĂ s. v. chingă, masă, scândură, spetează, stinghie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
blánă (blắni), s. f.1. Scîndură. – 2. Piele de animal cu păr cu tot. – Mr., megl. blană (numai cu sensul 1). Sl. *blana, cf. slov., ceh. blana „pojghiță”, sb. blanak „scîndură”, slov. blanja „scîndură”, pol. błona „membrană”, rus. (o)bolonĭ „coajă”, oboločka „cuvertură” (Berneker 69; DAR); și oblon. Par fără obiect strădaniile lui Pascu, I, 196, de a apropia aceste cuvinte de un problematic dalm. *plana, it. piana, fr. planche. Der. blănar, s. m. (meseriaș care face îmbrăcăminte din blană); blănăreasă, s. f. (dans tipic); blănărie, s. f. (obiecte de îmbrăcăminte din blană); blănit, adj. (cu blană; căptușit cu blană); îmblăni, vb. (a căptuși cu blană); blănos, adj. (căptușit cu blană). Ngr. μπλάνα provine din sl. după Meyer, Neugr. St., II, 44, și din rom., după Murnu, Lehnwörter, 35.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
blánă s.f., g.-d. art. blănii; pl. (scânduri) blăni, (piei prelucrate) blăni / blănuri, (haine) blănuri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
blánă f. pl. e și ănĭ (vsl. blana, bolna, de unde vine ceh. nsl. blána, peliță, pele, pol. blona, peliță, dial. „geam” [că odinioară țipla ținea loc de geam], rut. bolóna, crestătură pe copacĭ, bolónĭ și bólonĭ, coajă moale, ó-bolonĭ, scoarță tînără. De aci s’a dezvoltat înț. de „oblon”, adică „geam de țiplă, geam, geam de lemn, capac de fereastră”. D. rom. vine bg. oblon, oblon. Înț. de „scîndură” s’a dezvoltat tot de aci, adică „scîndură de căptușit, de acoperit” o fereastră). 1) Pelea animalelor cu păru pe ĭa. Haĭnă blănită (malotea, șubă, cojoc). Pl. blănurĭ, felurĭ de blănĭ (peĭ). 2) Munt. vest. Olt. Suc. Scîndură: atuncĭ nu se îmbrăcaŭ ușoriĭ în blănĭ (Șez. 36, 31). Adv. A zăcea blană, a zăcea întins la pămînt. V. palancă 1.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
BLÁNĂ1 blăni f. 1) Strat (des) de păr sau de lână, care crește pe pielea unui animal. 2) Piele de animal cu păr cu tot, prelucrată. [G.-D. blănii] /<bulg. blana
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
BLÁNĂ2 blăni f. pop. Scândură groasă. [G.-D. blănii] /<bulg. blana
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
BLÁNĂ3 blănuri f. Haină confecționată din piele de animal prelucrată. [G.-D. blănii] /<bulg. blana
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)