BLÂNDÉȚE s. f. Însușirea omului blând; purtare de om blând. – Blând + suf. -ețe.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BLÂNDÉȚE f. 1) Caracter blând. 2) Atitudine de om blând. [Art. blândețea; G.-D. blândeții] /<lat. blandities
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
BLÂNDÉȚE s. f. Însușirea de a fi blând; purtare, vorbă de om blând. – Din blând + suf. -ețe.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BLÂNDÉȚE s. bunătate, (livr.) mansuetudine, (rar) blajinătate, (reg.) bunete. (Om de o mare ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Blândețe ≠ cruzime, ferocitate, răutate
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
blândéțe s. f., art. blândéțea, g.-d. art. blândéții
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
blîndéță (est) și -éțe (vest) f., pl. ețĭ (d. blînd). Calitatea de a fi blînd: a vorbi, a te apropia cu blîndeță.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink