Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
BLEAU1 subst. (Reg.; în expr.) A nu zice nici bleau = a tăcea din gură, a nu (mai) scoate o vorbă. -Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BLEAU2, bleauri, s. n. (Reg.) Tablă de fier care îmbracă osia carului. [Var.: bleah, bleav s. n.] – Din ucr. bljacha, germ. Blech.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BLEAU1 interj. (Reg.; în expr.) A nu zice nici bleau = a nu (mai) scoate o vorbă.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BLEAU2, bleauri, s. n. (Reg.) Tablă de fier cu care se îmbracă osia carului. – Germ. Blech (ucr. bljacha).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BLEAU s. (TEHN.) (reg.) morcoașă. (~ la osia carului.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
bleáu s. m. invar. – Strop, pic; indică minimum ce se poate exprima (pentru a întări, prin absență, ideea de liniște). Creație expresivă (Iordan, BF, II, 181); coincide cu bg. ble, bljach (DAR). – Der. bleau, s. m. (animal cu urechile căzute); bleahă (var. blehaucă), s. f. (scroafă cu urechile căzute); blehăi (var. blehoti, bleheti), vb. (a lătra), prin intermediul unei asocieri curente între noțiunea de „gură” și cea de „cîrpă”, cf. bleancă, fleancă, fleoarță etc; bleașcă, s. f. (palmă, lovitură; zgomot produs de căderea unui obiect moale și umed), cf. fleașcă; bleasc, s. n. (respirație, răsuflare; bale, salivă), al cărui ultim sens este din sl. blĕšku „strălucire, bale”, după DAR (explicație ce pare greșită, căci acest sens nu apare în sl., cf. Iordan, BF, II, 183); blești, vb. (a slobozi un cuvînt, a deschide pliscul; a vorbi cu dificultate, a îngăima); coincide, probabil datorită aceleiași surse expresive, cu bg. mlaštjă „a mesteca, a molfăi”; blescăi, vb. (a murdări cu pămînt, a noroi), cf. plescăi; bleocăi, vb. (a bîrfi, a șușoti); bleoci, vb. (a vorbi, a lătră); bl(e)oșticăi, vb. (a merge cu greu printr-o mlaștină). Aceste cuvinte nu sînt în mod necesar der. direcți de la bleau, însă par a ilustra aceeași intenție expresivă. Cf. bleandă, bleg, bleot.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
bleáu (bleáuri), s. n.1. Tablă albă. – 2. Tablă de fier care îmbracă osia carului, pentru evita atingerea cu butucul roții – Var. bleav, bleach, blec. Germ. Blech „tablă albă”, cf. sb. plech, mag. pléh, rus. bljacha (Sanzewitsch 198; DAR). – Der. ble(h)ui, vb. (a pune obezi la roată).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
bleau (în expr.) s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
bleau (tablă) s. n., art. bleául; pl. bleáuri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
bleaŭ și bleah v. bleah.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
bleah, bleav și bleaŭ (o silabă) n., pl. urĭ. Trans. Mold. (rut. bleáha, d. germ. blech, tinichea. V. plev). Feru care acoperă capătu osiiĭ ca să nu roadă frecîndu-se de roată (în Trans. morcoașă). Fig. Iron. Gioablă, unealtă proastă: un bleav de pistol (CL. 1924, 194), de cuțit, de coasă. V. hleab.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)