BLEOT, BLEOÁTĂ, bleoți, bleoate, adj. (Reg.; adesea substantivat) Prost, nătâng. – Din germ. blöd.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BLEOT, BLEOÁTĂ, bleoți, bleoate, adj. (Reg.; adesea substantivat) Prost, nătâng. – Germ. blöd.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BLEOT adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
bleót (bleoátă), adj. – Tont, tîmp. Creație expresivă, cf. bleandă, bleau, bleg (Iordan, BF, II, 182). Este puțin probabilă der. din germ. blöd, sugerată de DAR. – Der. bl(e)otocări, vb. (a clefăi, a strivi, a zdrobi; a vorbi fără șir) se folosește în Mold., și corespunde lui a blociori, în Trans. și lui a bloșticăi, în Mold.; blotocăreală, s. f. (vorbire de neînțeles); blotor, s. m. (prost).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
bleot adj. m., pl. bleoți; f. sg. bleoátă, pl. bleoáte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
bleot, bleoátă (eo dift.) adj. (germ. sas. blöd). Munt. Foarte prost, tîmpit. Adv. A vorbi bleot. V. plĭurd.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink