Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: blestema (verb tranzitiv) , blestemat (adjectiv)   
BLESTEMÁT, -Ă, blestemați, -te, adj. 1. Lovit, ajuns de blestem. ♦ Rău, neprielnic, dușmănos. 2. (Adesea substantivat) Cu purtări rele; depravat, rău, ticălos. – V. blestema.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BLESTEMÁT, -Ă, blestemați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Cu purtări rele; rău, ticălos. ♦ Neprielnic. Vreme blestemată. 2. (În superstiții) Care este obiectul unui blestem; afurisit. – V. blestema.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BLESTEMÁT adj., s. 1. adj. v. excomunicat. 2. adj., s. v. afurisit.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
blestemát adj. m., pl. blestemáți; f. sg. blestemátă, pl. blestemáte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
BLESTEMÁ, bléstem, vb. I. Tranz. A invoca urgia divinității împotriva cuiva. ♦ Intranz. A înjura, a ocărî, a huli.[Prez. ind. acc. și: blestém] – Lat. pop. blastimare (= blasphemare).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A BLESTEMÁ bléstem 1. tranz. A supune unui blestem; a condamna la nenorocire. 2. intranz. A rosti blesteme la adresa cuiva. /<lat. blastemare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
BLESTEMÁT ~tă (~ți, ~te) 1) (în superstiții) Care a fost ajuns de un blestem; lovit de blestem. 3) și substantival fam. (despre persoane) Care comite fapte nedemne; ticălos; mârșav; netrebnic; infam; josnic; abject. /v. a blestema
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
BLESTEMÁ, bléstem, vb. I. Tranz. A exprima un blestem împotriva cuiva. ♦ Intranz. A înjura, a ocărî; a huli. ♦ A cârti, a se revolta împotriva vieții, a soartei etc. [Prez. ind. acc. și: blestém] – Lat. *blastemare (< blasphemare).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BLESTEMÁ vb. v. excomunica.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
A blestema ≠ a binecuvânta
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
blestemá (-m, -át), vb.1. A huli, a ocărî. – 2. (Refl.) A face jurămînt, a se jura. – 3. A vorbi de rău, a ponegri, a defăima. – Var. blăstăma, blăstema. Mr. blastim, megl. bl’astim. Lat. *blastēmāre, der. de la blasphemāre (Pușcariu 205; Meyer, Alb. St., IV, 27; REW 1155; Candrea-Dens., 162; DAR); cf. sp. lastimar, care atestă existența formei lat. vulg., cu t în loc de f; v. și it. biasimare, fr. blâmer. Der. blestem, s. n. (blestemare, afurisire), care pare a fi un der. postverbal, dar pe care Pascu, I, 52, îl consideră un der. de la lat. *blastemium (în loc de blasphemium); blestemat, adj. (ticălos, afurisit; bandit; potlogar); blestemățesc, adj. (infam); blestemățește, adv. (înv., în chip mizerabil); blestemăți, vb. (a ajunge rău); blestemăție, s. f. (acțiune reprobabilă, în general).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
blestemá vb., ind. prez. 1 bléstem/blestém, 3 sg. și pl. bléstemă/blestémă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
blăstămát (est) și blestemát (vest), -ă adj. (d. a blăstăma). Nelegĭuit, criminal: fugĭ, blăstămatule! Răŭ, vătămător: rachiu e o băutură blăstămată, un vînt blăstămat bătea pe mare. – Vechĭ blăstemat.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
blestem- V. blăstăm-.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
BLESTEMÁT, -Ă (‹ blestema) adj., s. m. și s. f. 1. (Persoană) care formează obiectul unui blestem. ♦ Pictori blestemați = nume dat artiștilor postimpresioniști de la sfîrșitul sec. 19 și începutul sec. 20, considerați atît din punct de vedere al operei cît și al nonconformismului social un pericol pentru societatea vremii. 2. (Om) ticălos, rău, nemernic (în comportări). ♦ Adj. Nefavorabil, neprielnic.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)