Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
BOÁITĂ, boaite, s. f. (Pop.) Vită (slabă). ♦ Termen de batjocură pentru oameni. – Cf. magh. bojti „vite cornute”.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BOÁITĂ, boaite, s. f. Vită (slabă). ♦ Termen de batjocură pentru oameni. – Comp. magh. bojti „vită cornută”.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
boáită (boáite), s. f. – Animal, lighioană; termen injurios, al cărui sens real a dispărut în parte, și care se aplică în mod curent vitelor, și preoților. Origine necunoscută; probabil este legat de mag. (secui) bojti „stat” (DAR). Cihac, II, 483 îl consideră identic cu mag. bujtó, cf. buiac. Scriban îl derivă de la hoaită, pe care nu îl cunoaștem, și acesta de la hoit „stîrv”: ipoteză seducătoare, dar greu de susținut în ce privește fonetismul. Termenul a intrat în limba literară, dar pare a fi pop. numai în Mold.Der. boitar, s. m. (Trans., cioban, porcar), care a pătruns în mag. bojtár. După Diculescu, Elementele, 446, acest ultim cuvînt provine din gr. *βοηυήρ, de la βοηυέω „a ajuta”.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
boáită s. f. (sil. boai-), pl. boáite
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
boáĭtă f., pl. e (din hoaĭtă, ca bulearcă față de holercă ș.a.). Fam. Epitet injurios adresat uneĭ vite saŭ unuĭ om prost: o boaĭtă de slugă, de femeĭe. – Și șoaĭtă. V. boală și bîzdîganie.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
BOÁITĂ ~e f. 1) Vită slabă. 2) fig. fam. Om care comite fapte nedemne, reprobabile; nemernic; mârșav; ticălos; netrebnic. [Sil. boai-tă] /<ung. bojti
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)