Dex bobii

BOB¹, (1) boabe, s. n. (2, rar 1) bobi, s. m. 1. S. n. Sămânță de cereale sau de legume care fac fructe păstăi; grăunte, boabă (2). ◊ Loc. adv. Bob cu bob = cu grijă și răbdare; amănunțit. Din bob în bob = amănunțit. Bob numărat = întocmai, exact. ◊ Expr. A da (sau a ghici) în bobi = a căuta tainele viitorului după cum se așază bobii aruncați de ghicitor. ♦ Orice părticică de materie friabilă care seamănă cu un grăunte. Bob de nisip. 2. S. m. Plantă leguminoasă cu flori albe sau trandafirii, cu păstăi mari și cu semințe ovale, turtite (Vicia faba); măzăriche (I). ♦ P. restr. Sămânța acestei plante. – Din sl. bobŭ.

BOBÍ, bobesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A nimeri, a brodi. – Din bob¹.

BOB¹ ~i m. 1) Plantă leguminoasă cu fructul păstaie, cu semințe mari, ovale și plate. 2) Sămânța acestei plante. 3) (cu sens colectiv) Cantitate mare de semințe ale acestei plante. ◊ A da (sau a ghici) în ~i a prezice viitorul cuiva după felul cum se aranjează bobii aruncați de către ghicitor. ~ cu ~ amănunțit, luând fiecare element în parte; fir cu fir. Din ~ în ~ fără grabă și foarte atent. ~ numărat exact; întocmai. /<sl. bobu

BOB¹ s. m. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu fructele păstăi mari și cu semințele ovale, turtite (Vicia faba). ♦ Fructele acestei plante și (în special) sămânța ei. – Slav (v. sl. bobŭ).

BOBÍ, bobesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A găsi. – Din bob².

BOBÍ vb. v. nimeri.

LEMNUL-BÓBULUI s. v. salcâm galben.

bob (plantă) s. m.

bob (sămânță folosită la ghicit) s. m., pl. bobi

bobí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bobésc, imperf. 3 sg. bobeá; conj. prez. 3 sg. și pl. bobeáscă

bobésc v. intr. (d. bob). Munt. Ghicesc dînd în bobĭ. Fig. Nemeresc.

BOB, Ioan (1739-1830, n. sat Orman, jud. Cluj),episcop unit din Transilvania. Reprezentant al românilor în Dieta Transilvaniei din 1790-1791. Împreună cu episcopul ortodox Gherasim Adamovici, a patronat al doilea Supplex Libellus Valachorum, din 1792, afirmînd postulatele națiunii române. Autor al unui dicționar româno-latino-maghiar.

BOB¹ (‹ sl.) s. n., s. m. 1. S. m. Plantă erbacee anuală din familia leguminoaselor, cu tulpina înaltă de 80-120 cm, fistuloasă, cu frunze penat-compuse, flori albe sau roze și fructe păstăi mari, pieloase (Vicia faba); originară din Asia, este cultivată pentru nutreț. 2. S. n. Fructul bobului (1) și mai ales sămînța lui comestibilă (scoasă din păstaie). ♦ P. analog. Fruct sau sămînță a unor plante, mai ales a cerealelor; grăunte. 3. S. m. pl. Boabe (2) cu care se ghicește viitorul. ♦ Expr. A da în bobi = a face pretinse prevestiri cu ajutorul bobilor. 4. S. n. Obiect de forma unui bob (2), izolat dintr-o masă de obiecte asemănătoare; fir (de nisip), strop (de apă).