BÓCET, bocete, s. n. 1. Plâns zbuciumat, însoțit de vaiete, strigăte, tânguiri; jalet, vaiet. 2. Lamentație improvizată, de obicei versificată și cântată pe o anumită melodie, care face parte din ritualul înmormântărilor (la țară); cântare de mort. – Boci + suf. -et.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BÓCET, bocete, s. n. 1. Plâns zbuciumat, însoțit de vaiete; tânguire. 2. Compunere, versuri tradiționale, rituale, îngânate, spuse cu glas jalnic la înmormântări. – Din boci + suf. -et.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BÓCET s. plângere, tânguire, (pop.) jelanie, (înv.) jalovanie. (~ la înmormântare.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
bócet s. n., pl. bócete
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
bócet n., pl. e (d. bocesc, cu suf. et ca’n plînset). Plînset cu voce. Cîntec de jale la morțĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
BÓCET ~e n. 1) Plâns sfâșietor, însoțit de vaiete, strigăte, tânguiri. 2) Specie a liricii populare, constând din versuri sau cuvinte improvizate, cântate pe o melodie lamentată la înmormântări; cântec funebru. /a boci + suf. ~et
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
BÓCET (‹boci) s. n. 1. Plîns însoțit de vaiete, tînguiri, strigăte. 2. Specie de poezie populară rituală, integrată ceremonialului de înmormîntare, construită în jurul unor simboluri fixe („Cîntecul Craiului”, „Cîntecul zorilor”).
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink