BÓRTĂ, borte, s. f. (Reg.) Gaură; scorbură; groapă; vizuină. – Din ucr. bort.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BÓRTĂ, borte, s. f. (Reg.) Gaură. ♦ Scorbură. ♦ Groapă. ♦ Vizuină. – Ucr. bort.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BÓRTĂ s. v. adâncitură, cavitate, deschidere, deschizătură, gaură, groapă, orificiu, scobitură, scorbură.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
bórtă (bórte), s. f. – Gaură, scobitură, groapă. Germ. Borte (Mîndrescu 30; Borcea 179; Gáldi, Dict., 191). Rut. bort(a), drept etimon al rom., derivă de la el pe care DAR îl indică (Candrea, Elemente, 404). Și pl. borți este posibil. – Der. borti, (var. borteli, bortili), vb. (a găuri); bortos, adj. (săpat, golit). Cf. burtucă.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
bórtă s. f., g.-d. art. bórtei; pl. bórte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
bórtă f. pl. e (rut. bortĭ, bort, scorbură, stup sălbatic stabilit într’o scorbură, borta, brad scorburos. Cp. cu burtă față de burduf. Cp. și cu vgr. bóthros, groapă, puț). Est. Gaură, groapă. Gaură (spărtură): bortă în scîndură. Scorbură, bortură. Fig. Casă foarte proastă.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
BÓRTĂ ~e f. pop. Spărtură sau scobitură (într-un corp sau într-un material) naturală sau făcută special; gaură. /<ucr. bort
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink