Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
Definiţii:   
BRÂU, (I) brâie, (II) brâuri s. n. I. 1. Cingătoare lată de lână, de piele, de mătase etc. pe care o poartă țăranii. ♦ Fâșie de țesătură (de lână), de blană etc. pe care o poartă în jurul mijlocului (sub îmbrăcăminte) unii oameni suferinzi. ♦ Cingătoare lată pe care o poartă preoții ca semn al unui grad ierarhic sau în timpul slujbei. 2. Parte a corpului omenesc pe care o încinge brâul (II); mijloc. 3. Ornament care înconjură ușile, ferestrele, fațadele etc. unei case. 4. Șir, lanț (muntos, deluros etc.). II. (Cor.) Brâuleț (2). [Var.: (pop.) brână s. f.] – Cf. alb. bres, brezi.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BRÂU, brâie, s. n. I. 1. (Adesea fig.) Cingătoare lată, de lână, de piele, de mătase etc., pe care o poartă țăranii. ◊ (Plăcinte) poale-n brâu = plăcinte făcute din bucăți pătrate de aluat, la care colțurile se întorc peste umplutura de brânză. ◊ Expr. A sta cu mâinile în brâu = a nu face nimic. ♦ Cingătoare lată pe care o poartă preoții ca semn al unui grad ierarhic; cingătoare la fel cu odăjdiile purtată în timpul slujbei de preoți și arhierei. 2. Partea corpului pe care o încinge brâul (1); mijloc. 3. Ornament colorat sau în relief care înconjură ușile și ferestrele sau încinge un zid; p. ext. dungă. ♦ Fâșie de teren acoperită cu iarbă care străbate un perete de stâncă. 4. Șir, lanț. Brâul munților. II. (Cor.) Brâuleț (2).Comp. alb. bres, brezi.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BRÂU s. 1. cingătoare, (pop.) chingă, (înv. și reg.) taftur, (reg.) brânaci, (Ban. și Bucov.) frânghie. (Cu ~ul se strânge mijlocul.) 2. mijloc, talie. (Grâul îi venea până la ~.) 3. v. brâuleț. 4. v. dungă. 5. v. lanț.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
brâu (dans) s. n., art. brâul; pl. brâuri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
brâu (cingătoare, parte a corpului omenesc, ornament, șir) s. n., art. brâul; pl. brâie
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
brâu (cingătoare) s. n., pl. brâie / brâne
Sursa: Dictionnaire morphologique de la langue roumaine | Permalink
BRÂU1 ~ie n. 1) Fâșie din piele sau din alt material care servește la încins sau la ajustat îmbrăcămintea; cingătoare; curea; centură; cordon. ◊ A fi cu cuțitul la ~ a fi foarte bătăuș. 2) Fâșie lată, confecționată, de obicei, din lână colorată, făcând parte din costumul național. 3) Fâșie lată purtată de preoți, servind drept indice al gradului în ierarhia bisericească. 4) Parte a corpului omenesc dintre șolduri și coaste; mijloc; talie; cingătoare. ◊ A sta cu mâinile în ~ a sta degeaba; a nu face nimic. 5) arhit. Element decorativ inelar, în relief, care înconjoară o coloană; brățară. [Monosilabic] /Cuv. autoht.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
BRÂU2 ~ri n. mai ales art. 1) Dans popular executat în cerc de către dansatori, care se prind unul de brâul altuia. 2) Melodie după care se execută acest dans. [Monosilabic] /Cuv. autoht.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
BRÂUL-CÉRULUI s. v. curcubeu.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
BRÂUL-COSÂNZÉNII s. v. calea lactee, calea-laptelui, curcubeu.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
BRÂUL-LUI-DUMNEZÉU s. v. calea lactee, calea-laptelui, curcubeu.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
BRÂUL-MAICII-DÓMNULUI s. v. curcubeu.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
BRÂUL-PÓPII s. v. calea lactee, calea-laptelui, curcubeu.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
TÂRÂIE-BRÂU s. v. pierde-vară.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
brîu (-îie), s. n.1. Cingătoare. – 2. Ornament, friză, mulură. – 3. Talie, mijloc. – 4. Dans tipic, în care cei care dansează se țin de talie. – Var. a pl. brîuri și (înv.) brîne, brîni. Mr. brîn, bărnu, megl. brǫn. Lat. brandeum „pînză de in” și „bandă, cingătoare” pare a se fi contaminat cu lat. pannus „pînză”, pînă s-a confundat complet cu formele contaminate *bran(e)um „bandă, cingătoare” și pandea „pînză”; cf. Niermeyer 104, unde se menționează prandeum. Din cea dintîi din aceste forme a rezultat rom. brîu, alb. bres, brez „cingătoare” (alb. mbren „a încinge”), și din a doua rom. pînză. Atît alb. cît și rom. presupun prototipul nazalizat (Rosetti, II, 111), de tipul *brenu- sau *branu-, care este considerat în mod tradițional de origine autohtonă (Miklosich, Slaw.Elem., 9; Philippide, II, 701). Nu pare posibilă der. cuvîntului rom. pe baza alb., propusă de Meyer 46 și Skok, Arch. Rom., VIII, 150; după Skok, Z. für Ortsnamenforschung, I, 89, cuvîntul alb. conține un suf. diminutival. Etimonul *brenum (Rosetti, Rhotacisme, 35), nu este clar. Cf. și brînză, pînză. Pierderea lui n (păstrat în pl. brîne și în der.) se repetă în condiții identice în grîu și frîu, și este greu de explicat, cf. grîu. Der. brînă, s. f. (friză), sing. analogic format pe baza pl., brînar, s. m. (frînghier); brîier, s. n. (tipar pentru muluri); brîneț (var. bîrneață, bîrniță), s. n. (curea; cingătoare; fîșie); brînișor, s. n. (curea; cordon); bîrnaș (var. bărnaș, bărnaci), s. n. (șiret); desbîrna, vb. (a descinge). Din rom. provine mag. bernice (Edelspacher 10).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
poále-n-brâu s. f. pl.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
târâie-brâu s. m. invar.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
brîŭ n., pl. brîĭe, brîurĭ, și brîne ca frîu. (vsl. brŭnĭa, chĭurasă. V. bîrneț). Cingătoare de pînză lată și învîrtită de maĭ multe orĭ în prejuru corpuluĭ: ĭ-a crescut barba pînă la brîŭ, apa le venea pînă la brîŭ. Un fel de dans și o melodie țărănească. Dungă în prejuru uneĭ case orĭ uneĭ coloane. Orĭce dungă în general: brîĭe de lumină. Munt. Podină la stog, baza clăiĭ de jos pînă unde începe conu. V. chimir.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)