Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
BRAȚ, brațe, s. n. 1. Segment al membrului superior cuprins între cot și umăr; partea de la umăr până la încheietura mâinii; p. ext. membrul superior al corpului omenesc. ◊ Loc. adv. În brațe = cu brațele petrecute în jurul corpului cuiva (spre a-l strânge la piept sau spre a-l purta pe sus). (Braț) la braț (sau de braț) = cu brațul trecut pe sub brațul altuia. ◊ Expr. A da (sau a oferi, a lua cuiva) brațul = a trece brațul sub brațul cuiva spre a-l conduce sau a fi condus. A duce (pe cineva) de (sau la) braț = a sprijini pe cineva, ducându-l de braț. (A primi sau a aștepta etc. pe cineva) cu brațele deschise = (a primi sau a aștepta etc. pe cineva) cu mare plăcere. A lua (pe cineva sau ceva) în brațe = a apăra, a susține, a lăuda (pe cineva sau ceva). A fi brațul (drept al) cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A ajunge (sau a aduce, a arunca pe cineva) în brațele cuiva = a ajunge (sau a lăsa pe cineva) la discreția cuiva. 2. Cantitate care se poate cuprinde și duce în brațe (1). Un braț de fân. 3. Fig. (În sintagma) Brațe de muncă = muncitori. 4. Obiect sau parte a unui obiect care seamănă cu brațul (1). ♦ Element solid al unui sistem tehnic, solidar sau articulat la un capăt cu sistemul respectiv și care servește la preluarea unei sarcini sau la transmiterea unei mișcări. 5. Parâmă legată la capătul unei vergi și care servește la manevrarea laterală a acesteia. 6. Distanța de la un punct fix la linia de acțiune a unei forțe. 7. Ramificație a cursului principal al unei ape curgătoare. ◊ Braț mort = ramificație părăsită a unei ape, alimentată numai la revărsări. – Lat. brachium.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BRAȚ s.n. (Mar.) Manevră curentă folosită la orientarea unei vergi în plan orizontal pentru ca velele să ocupe o anumită poziție față de direcția vântului. [Var. bras s.n. / < engl. brace, fr. bras].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
BRAȚ s. n. 1. (mar.) manevră curentă care servește la brațarea vergilor. 2. (constr.) element rigid, solidarizat sau articulat, care transmite o mișcare sau poartă o sarcină. 3. distanța dintre un punct și linia de acțiune a unei forțe. (< engl. brace, fr. bras)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
BRAȚ, brațe, s. n. 1. Membrul superior al corpului omenesc; (prin restricție) partea de la umăr până la încheietura mâinii; partea de la umăr până la cot. ♦ Loc. adv. În brațe = cu brațele petrecute în jurul corpului cuiva (spre a-l strânge la piept sau spre a-l purta pe sus). (Braț) la braț (sau de braț) = cu brațul trecut pe sub brațul altuia. ♦ Expr. A da (sau a oferi, a lua cuiva) brațul = a trece brațul sub brațul cuiva, spre a-l conduce sau a fi condus. A duce (pe cineva) de (sau la) braț = a sprijini pe cineva, ducându-l de braț. A primi (sau a aștepta etc. pe cineva) cu brațele deschise = a primi (sau a aștepta etc. pe cineva) cu mare plăcere. A lua (pe cineva) în brațe = a proteja, a apăra, a lăuda (pe cineva). A fi brațul (drept al) cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A ajunge (sau a aduce, a arunca) în brațele cuiva = a ajunge (sau a lăsa pe cineva) la discreția cuiva. 2. Cantitate care se poate cuprinde și duce în brațe (1). Un braț de fân. 3. Fig. (La pl.) Muncitori. Mii de brațe trebuie acolo, nu șagă (CREANGĂ). 4. Obiect sau parte a unui obiect care seamănă cu brațul (1). Brațul balanței. 5. Ramificație a cursului principal al unei ape curgătoare. – Lat. brachium.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BRAȚ s. 1. (ANAT.) mână, (înv. și reg.) brâncă. (A duce pe cineva de ~.) 2. (GEOGR.) ramificație, (pop.) crac. (~ al unei ape curgătoare.) 3. (TEHN.) pârghie. (~ al unei balanțe.) 4. (TEHN.) crac, margine, mână, mâner, pervaz, spetează, (reg.) condac, cotoi. (~ la ferăstrău.) 5. (TEHN.) chingă, coardă, spetează, stinghie, (pop.) curmeziș. (~ la podul coșului morii.) 6. v. bată. 7. (TEHN.) furcă, mână, stâlp, (reg.) ciocan, cujbă. (~ la războiul de țesut.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
braț (bráțe), s. n.1. Parte a membrului superior cuprinsă între cot și umăr. – 2. Cantitate de lemne care se poate cuprinde și duce în brațe. – 3. Cantitate mică, în general. – 4. Ramificație a cursului principal al unei ape. – 5. Diferite organe, piese sau instrumente care amintesc de forma sau funcțiile brațului, cum sînt cele ale fotoliului; la războiul de țesut, bara verticală unde se fixează sulul la urzeală; la ferăstrăul de mînă, cele două bare verticale; părțile cleștelui etc. – Mr., megl. braț, istr. brǫț. Lat. brachium (Pușcariu 217; REW 1256; Candrea-Dens., 179; DAR); cf. it. braccio sau brazzo, prov. bratz, fr. bras, cat. bras, sp. brazo, port. braço. Este cuvînt cunoscut în general (ALR 233). Der. brațetă, s. n. sau f., din it. (ven.) brazzeto; brățaț, s. n. (rar., lungime a unui braț); brățiș, adv. (corp la corp); îmbrățișa, vb. (a strînge în brațe; a adopta; a cuprinde), din adv. precedent.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
braț s. n., pl. bráțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
braț n., pl. e (lat. brachium, pop. brácium, d. vgr. brahion; it. braccio, pv. braiz, fr. cat. bras, sp. brazo, pg. braço). Mîna de la umăr pînă la unghiĭ. Cantiatea pe care o pot purta brațele: un braț de lemn. Ramificațiune de fluviŭ, de mare (numit și crac). Fig. Muncă: a trăi din brațele sale. Putere: brațu luĭ Dumnezeŭ. Vigoare: tot cedează brațuluĭ luĭ. A primi cu brațele deschise, a primi cu bucurie. A sta cu brațele încrucișate, a nu avea nimic de făcut. În brațe, cu ajutoru brațelor: a țineaun copil în brațe. La braț saŭ braț la braț, ținîndu-te de brațu altuĭa: a te plimba cu cineva la braț. – Se zice greșit și în brațele meŭ, ca în spatele meŭ, pin confuziunea f. pl. în e cu m. orĭ n. sing. în e.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
BRAȚ ~e n. 1) Parte a mâinii, cuprinsă între umăr și cot. 2) Membru superior al corpului omenesc; mână. A ține în ~e. A prinde în ~e. ◊ A strânge în ~e a îmbrățișa. A duce de ~ (pe cineva) a sprijini (pe cineva). A sta cu ~ele încrucișate a nu face nimic; a sta degeaba. A primi (pe cineva) cu ~ele deschise a primi (pe cineva) cu mare bucurie și plăcere. A fi ~ul drept al cuiva a fi omul de încredere al cuiva. ~e de muncă totalitate a persoanelor care dispun de capacitate de muncă. 3) Cantitate (de ceva) care poate fi dusă de un om cu brațele. Un ~ de fân. 4) Parte a unui obiect, a unei unelte, mașini etc., care se aseamănă prin formă și funcție cu brațul. ~ul unei macarale. ~ele unui fotoliu. 5) Ramificație a unui curs de apă. /<lat. brachium
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)