BRANCIÓG, brancioguri, s. n. (Reg.) Pământ calcaros, pietros, cu fertilitate slabă sau mijlocie. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BRANCIÓG, brancioguri, s. n. (Reg.) Pământ pietros.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
brancióg s. n., pl. brancióguri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
brancĭóg n., pl. urĭ. Munt. Pămînt pĭetros.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink