Dex brânză

BRẤNZĂ, (2) brânzeturi, s. f. 1. Produs alimentar obținut prin coagularea și prelucrarea laptelui. ◊ Expr. (Fam.) A nu fi nici o brânză (de cineva) = a nu fi bun de nimic. (Fam.) A nu face nici o brânză = a nu realiza nimic; a nu fi bun de nimic. (Pop.) (Ducă-se sau du-te etc.) opt cu-a brânzei sau opt (și) cu-a brânzei nouă, se zice când scapi (sau dorești să scapi) de o persoană supărătoare. 2. (La pl.) Diferite sortimente de brânză (1), de cașcaval etc. – Et. nec.

BRÂNZĂ f. Produs alimentar, preparat din lapte coagulat separat de zer prin scurgere. ~ de vacă. ◊ A nu face nici o ~ a) a nu realiza nimic; b) a nu fi bun de nimic; a nu valora nimic. A alege ~a (sau urda) de zer a separa binele de rău. A strica ~a (cu cineva) a rupe relațiile, a se certa (cu cineva). A nu face ~ cu cineva a nu putea ajunge la vreo înțelegere cu cineva. ~ bună în burduf de câine se spune despre o persoană care posedă multe calități, dar nu le folosește în scopuri bune. Frate, frate, dar ~a-i cu (sau pe) bani în chestiuni de afaceri nu se ține cont de relațiile de rudenie sau de prietenie. Zgârie-~ om zgârcit. [G.-D. brânzei] /Orig. nec.

BRẤNZĂ, (2) brânzeturi, s. f. 1. Produs alimentar obținut prin coagularea laptelui cu ajutorul cheagului sau al unor coagulanți sintetici. Frate, frate, dar brânza-i pe bani (= în afaceri nu poate fi vorba de sentimentalism). ◊ Expr. Brânză bună în burduf de câine, se spune despre un om plin de calități, care însă nu le folosește în scopuri bune. A nu face nici o brânză = a nu face, a nu isprăvi nimic; a nu fi bun de nimic. (Ducă-se, du-te etc.) opt cu a brânzei sau opt (și) cu a brânzei nouă, se zice când scapi (sau dorești să scapi) de o persoană supărătoare. 2. (La pl.) Diferite feluri de brânză (1).

brânză s. f., g.-d. art. brânzei

brấnza-iépurelui (plantă) s. f. art., g.-d. art. brấnzei-iépurelui

brấnză de iépure (lucru imposibil) (pop.) s. f. + prep. + s. m.

brấnză-n-stíclă (persoană zgârcită) s. m. și f., g.-d. lui brấnză-n-stíclă; pl. brấnză-n-stíclă

ZGẤRIE-BRẤNZĂ s.m. și f. invar. (v. zgâria (3)) (sil. -ri-e-)

ZGÂRIE-BRÂNZĂ s., adj. v. avar, calic, zgârcit.

zgârie-brânză s.m. (pop.) 1. negustoraș pârlit. 2. om zgârcit.

brînză s. f. – Produs alimentar obținut prin prelucrarea laptelui. – Megl. brǫndză. Cuvînt care a dat naștere multor ipoteze și discuții, în general foarte divergente. Ne expunem părerea, înainte de a trece în revistă opiniile anterioare. Este cunoscut că brînza în general își primește numele fie de la locul unde se produce (penteleu, cf. sp. manchego, Villalón, și toate numele de brînzeturi fr.), sau de la forma pe care o capătă. În această ultimă categorie intră o serie întreagă de nume care desemnează brînza cu numele tiparului său. Astfel în sp. adobera, care înseamnă în același timp „tipar pentru brînză” și brînză, iar în rom. burduf, care se folosește, deși rar, cu sensul de „brînză păstrată în burduf”. În același mod, lat. formaticus, cu der. său romanic, de la forma „tipar”, gr. μανοῦρα „făcut cu mîna” și brînză; rus. paner „brînză”, față de lituan. paner „coș”; sp. manteca, port. manteiga, probabil din lat. mantica „sac”, etc. Același mod mai primitiv de a da formă brînzei, strecurînd-o totodată, este punerea laptelui prins într-un sac de in sau de cînepă, a cărei țesătură rară permite verificarea ambelor operații în același timp (asupra acestei faze a prelucrării brănzei, cf. detalii la Giuglea, Dacor., III, 573). Sacul, astăzi sedilă sau zăgîrnă, s-a numit probabil în trecut brandeum, cuvînt lat. care însemna „pînză de in” și care apare în Evul Mediu cu sensurile de „văl subțire pentru relicve”, „pînză” și „legătură, brîu” (Du Cange; Niermeyer 104). Rezultatul brandea › brînză pare normal, din punct de vedere fonetic și semantic. În plus, este posibil ca sensul cuvîntului să se fi deplasat din epoca latină de la recipient la conținut, dacă trebuie presupusă o legătură între brandea și brunda „solida” (Silos 59; cf. Meillet, s. v. brunda), cuvînt fără o explicație satisfăcătoare pînă în prezent, și care nu trebuie confundat cu brunda „caput cervi” (cf. Isodoro, XV, 1, 49; J. Sofer, Glotta, XVI, 36). Hasdeu, Cuv. Bătr., I, 190, considera cuvîntul ca fiind dac, după ce l-a împărțit (Col. Traian, 1874, 107), în bo-ransa, și i-a asimilat ultimul element cu rînză. Cipariu, Arhiv., 144, îl deriva de la un lat. *brancia, în timp ce Schuchardt, Z. vergl. Sprachf., XX, 24, se referea la numele orașului elvețian Brienz. Această idee, reluată în mod inexplicabil de DAR, este „imposibilă din punct de vedere istoric” (REW 1272). Cihac, II, 28, îl derivă din pol., greșind evident. Pascu, Beiträge, 8, a sugerat mai întîi o posibilă der. de la interjecția bîr, idee insolită, care a fost totuși preluată de Lahovary 318, cu circumstanța agravantă de a o fi combinat cu rînză, ca la Hasdeu, și de a considera cuvintele ca provenind din fondul lingvistic anterior fazei indo-europene. Tot Pascu, I, 191, și Arch. Rom., IX, 324, s-a gîndit apoi la un trac. *berenza, der. de la *ber „oaie”. După Densusianu, GS, 1, 67,este vorba de rădăcina iraniană *renc-, renz- „a stoarce, a strivi”, în vreme ce după Giuglea, Dacor., III, 573-81, ar trebui plecat de la un *brendia sau *brandia, care s-ar trage dintr-un indo-european *gurendh „a fermenta”; ideea aceasta a fost preluată de Pedersen, Lingua Posnaniensis, I (1949), 1-2. Cercetătorii mai recenți (Capidan, LL, III, 228; Hubschimdt, Alpenwörter, 25; Rohlfs, Differenzierung, 51) au tendința de a considera acest cuvînt ca un „Reliktwort” sau supraviețuitor al idiomurilor balcanice preromane. Der. brînzar, s. m. (persoană care prepară sau vinde brînză); brînzăreasă, s. f. (femeie care face sau vinde lapte); brînzărie, s. f. (loc în care se prepară brînza); brînzi, vb. (despre lapte, a se strica; a fermenta); brînzoaică, s. f. (plăcintă cu brînză); brînzoi, s. n. (Arg., cuțit); brînzos, adj. (care are multă brînză; care are consistența brînzei); îmbrînzi, vb. (Bucov., despre turmă, a paște); îmbrînzit, adj. (făcut, uns, amestecat cu brînză); brînzet, s. n. (cantitate sau sortiment de brînzeturi). Din rom. trebuie să provină ngr. πρέντζα (Murnu, Lehnwörter, 38), sb. brenca (Miklosich, Wander., 8), slov., pol. bryndza, pol. bredza, ceh. brindza (Miklosich, Wander., 10; Candrea, Elemente, 401; Berneker 93); țig. brinsa (Wlislocki 76), mag. brenza, brondza, săs. pränts, germ. dialectală Brinse(nkäse), țig. sp. brinza „carne fiartă” (Besses 39).

brânza-iépurelui s. f.

brânză-de-iépure s. f.

brânză-n-stíclă s. m.

zgârie-brânză s. m. și f. invar. (sil. -ri-e-)

brî́nză f., pl. inuz. e (met. din lat. zaberna, din care pe de o parte, s’a făcut zăgîrnă, torbă de pus brînza la scurs, ĭar pe de alta zbîrnă, apoĭ brînză, de unde și ung. brindza, slovac. și rut. bryndza, pol. brendza. Tot așa: rus. dial. panér, brînză, it. „paner”; lat. mántĭca, desag., sp. manteca, unt; rom. ghivecĭ, oală și „un fel de mîncare”, saŭ cánură care la început însemna „țeavă”, apoĭ „firu înfășurat pe această țeavă”. Cp. și cu sfarog și sifon.). O substanță albă consistentă care se scoate din lapte (Cînd lașĭ laptele crud doŭă zile zile într’o oală, se formează la suprafață smîntîna. După ce ĭeĭ smîntîna cu lingura și ajungĭ la zer, puĭ oala să se’ncălzească lîngă foc, dar nu să fearbă. Astfel, brînza se întărește. Luînd oala și răsturnînd-o într’o pînză zeru se scurge, și rămîne brînză curată). Fig. Iron. A nu face brînză într’o afacere, a nu reuși. A strica brînza pe cineva, a te certa, a rupe relațiunile cu el. Nu e nicĭ o brînză de capu luĭ (orĭ de el), nu valorează nimic. V. caș, urdă, telemea.