BRIȘCÚȚĂ1, brișcuțe, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui brișcă1. – Brișcă1 + suf. -uță.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BRIȘCÚȚĂ2, brișcuțe, s. f. Brișculiță. – Brișcă2 + suf. -uță.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BRIȘCÚȚĂ1, brișcuțe, s. f. Diminutiv al lui brișcă1.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BRIȘCÚȚĂ2, brișcuțe, s. f. Brișculiță. – Din brișcă2 + suf. -uță.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BRIȘCÚȚĂ s. brișculiță. (O brișcă mică, adică o ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
brișcúță (briceag mic, trăsurică) s. f., g.-d. art. brișcúței; pl. brișcúțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink