BROTÁC, brotaci, s. m. (Zool.) Broatec. – Probabil refăcut din brotăcel (după modelul lui gândac – gândăcel etc.).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BROTÁC, brotaci, s. m. Broatec. – V. broatec.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BROTÁC s. 1. v. brotăcel. 2. broască. 3. călcâi.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
brotác (brotáci), s. m. – Animal amfibiu înrudit cu broasca. – Var. brotec, bro(a)tic, brotac, brotan, brotoc(ar), buratec, buratic. Lat. *brotāchus, din gr. βροτάχος, forma ionică, de la βάτραχος (Pușcariu, Conv. lit., XXXV, 831; Thumb 12; Meyer 47; Candrea-Dens., 184; REW 1333; DAR; Philippide, II, 634; Pascu, I, 221; Diculescu, Elementele, 420; Skok, ZRPh., LIV, 481; Rosetti, II, 67); cf. alb. bretëk, calabr. vratiku. Buratec presupune o contaminare cu bură. Der. brotăcel, s. m. (brotac; cintezoi, Fringilla chloris); brotăcime, s. f. (mulțime de brotaci). Din rom. pare a proveni bg. botrak (Alisma plantago), cf. Capidan, Raporturile, 215.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
brotác s. m., pl. brotáci
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
brotác și broátec m. (ion. brotahos, at. bátrahos, broască, de unde și alb. brétăk. V. broască și batracian). O broscuță verde care trăĭește pin cîmpurĭ și grădinĭ și care cîntă cînd e timpu a ploaĭe (hyla [viridis orĭ arbóreal]). – Și brotăcél, pl. eĭ (Mold., Munt.), burátic (Mold., după bură) și brostác (Bz.). V. răcănel.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink