BRÂNCÚȚĂ, brâncuțe, s. f. 1. Plantă erbacee cu tulpina păroasă și cu flori galbene (Sisymbrium officinale). 2. Plantă erbacee cu flori mici, galbene, folosită în medicină (Nasturtium palustre). – Brâncă1 + suf. -uță.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BRÂNCÚȚĂ, brâncuțe, s. f. 1. Plantă erbacee cu tulpina păroasă și cu flori galbene (Sisymbrium officinale). 2. Plantă erbacee cu flori mici, galbene, folosită în medicină (Nasturtium palustre). – Din brâncă1 + suf. -uță.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BRÂNCÚȚĂ s. (BOT.) 1. (Sisymbrium officinale) (reg.) burnicruț, sămcuță, frunza-voinicului. 2. (Nasturtium palustre) rapiță-sălbatică.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
BRÂNCÚȚĂ s. v. cardama, năsturel.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
brâncúță s. f., g.-d. art. brâncúței; pl. brâncúțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
BRÂNCUȚĂ-DE-PISÍCĂ s. v. sulițică, sunătoare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
1) brîncúță f., pl. e (d. brîncă 1). Frunza voiniculuĭ, o plantă cruciferă cu flori micĭ galbene (sisymbrium officinale).
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
2) brîncúță f., pl. e (acomodat din germ. brunnenkresse). Măcriș de baltă (nasturtium officinale).
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink