BRÂNDÚȘĂ, brândușe, s. f. 1. Plantă erbacee cu flori violete în formă de pâlnie, care înflorește primăvara timpuriu (Crocus heuffelianus). 2. (În sintagma) Brândușă galbenă = plantă erbacee perenă cu florile galbene-aurii, ocrotită de lege (Crocus moesiacus). 3. Plantă veninoasă din familia liliaceelor, cu frunze mari alungite și cu flori roșietice sau liliachii, care înflorește toamna și care este folosită în medicină (Colchicum autumnale); floarea-brumei. – Cf. bg. brenduška, scr. brnduša.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BRÂNDÚȘĂ, brândușe, s. f. 1. Nume dat mai multor plante cu flori divers colorate, în formă de pâlnie (Crocus). 2. Plantă veninoasă din familia liliaceelor, cu flori roșietice și liliachii (Colchicum autumnale). – Comp. bg. brenduška, sb. brnduša.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BRÂNDÚȘĂ s. (BOT.) 1. (Colchicum autumnale) (reg.) bălură, brândușei (pl.), ghicitori (pl.), ceapa-ciorii, floarea-brumei, ruscea-de-poiană. 2. (Crocus heuffelianus) (reg.) mițuvele (pl.), ruscea, șofran, șofrănel. 3. (Crocus reticulatus) (reg.) șofran-vărgat. 4. (Crocus aureus) (reg.) șofran-galben. 5. brândușă albă v. șofran. brândușă galbenă v. șofran.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
brândúșă s. f., g.-d. art. brândúșei; pl. brândúșe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
BRÂNDÚȘĂ ~e f. Specie de plante cu rădăcina un bulb și cu flori de diferite culori, în formă de pâlnie. [G.-D. brândușei] /<bulg. brenduška, sb. brnduša
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
brîndúșă (-șe), s. f. 1. Plantă, floarea-brumei (Colchicum autumnale). – 2. Varietăți de șofran (Crocus aureus sau heuffelianus sau reticulatus). Origine necunoscută. Este pus în legătură cu sb. brnduša, brenduška „șofran”, dalm. brndjuška „șofran”, rut. brenduška, brandjuši, pe care Vittorio Bertoldi, Un ribelle nel regno de’ fiori, i nomi romanzi del Colchicum autumnale, Ginebra 1923, p. 61, îl pune în legătură cu numele date în sl. vacii, și pe care DAR și Scriban le propun ca etimoane ale rom. Totuși, cuvintele par străine de atmosfera lingvistică sl., și ar putea proveni din rom. (Candrea, Elementele, 406; Giuglea, Dacor., III, 567-73). Căutîndu-le alte explicații, Philippide, Principii, propune un lat. *brundusia; Giuglea, Dacor., III, 567, derivă cuvîntul de la o rădăcină autohtonă *brend- „umflat”, iar Pușcariu, Lr., 176, probabil influențat de ipoteza anterioară, îl consideră cuvînt autohton. Este posibil să existe o legătură între brîndușe și brînză, dar nu este ușor de lămurit, în stadiul actual al cercetării.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
brîndúșă (est) și úșe (vest) f., pl. ĭ (rut. brendúška, rus. brundýška, sîrb. brnduša, bg. brenduški, -dúška). Numele maĭ multor plante bulboase: 1. una iridee (crocus reticulatus), al căreĭ bulb se mănîncă: 2. alta liliacee veninoasă și întrebuințată de popor la colorat (cólchicum autumnale). 3. alta numită maĭ des ghiocel (galanthus nivalis). V. alunele, baraboĭ și orașniță.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink