Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: bubui (verb) , bubuit (substantiv neutru)   
BUBUÍT s. n. Faptul de a bubui; zgomot înfundat și puternic produs de tunet, de arme de foc, de explozii etc.; bubuire, bubuitură. – V. bubui.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BUBUÍT n. 1) v. A BUBUI. 2) Zgomot puternic și înfundat, cu răsunet repetat, produs de o sursă oarecare (tunet, armă de foc, explozie etc.). [Sil. -bu-it] /v. a bubui
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
BUBUÍT s. n. Faptul de a bubui; zgomot puternic și înfundat produs de explozii, de lovituri repetate etc.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BUBUÍT s. v. bubuitură.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
bubuít s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
BUBUÍ, pers. 3 búbuie, vb. IV. Intranz. (Despre tunete; p. ext. despre arme de foc sau alte surse de zgomot) A produce un zgomot înfundat și puternic, adesea repetat (prin ecou) la intervale scurte. – Formație onomatopeică.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A BUBUÍ búbuie intranz. (despre tunete, arme, surse de zgomot) A produce un zgomot înfundat și puternic, cu răsunet repetat (din cauza ecoului). /Onomat.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
BUBUÍ, pers. 3 búbuie, vb. IV. Intranz. (Despre tunet; p. ext. despre arme de foc sau alte surse de zgomote) A produce un zgomot înfundat și puternic, repetat (prin ecou) la intervale scurte. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BUBUÍ vb. a detuna, a dudui, a trăsni, a tuna, a vui, (pop.) a răzbubui. (~ în depărtare.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
bubuí (uésc, bubuít), vb. – A produce un zgomot puternic, a răsuna. – Mr. mi bubuescu „mă plâng”, bumbunez „bubui”. Creație expresivă, cf. gr. βομβέω, lat. bombitare, sl. bubati (care după Byhan 305, ar fi etimonul cuvîntului rom.), sb. bubati, slov. bobneti.Der. bubuit, s. n. (zgomot mare); bubuitor, adj. (răsunător); bubuitură, s. f. (zgomot mare); răsbubui, vb. (a răsuna).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
bubuí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. búbuie, imperf. 3 sg. bubuiá
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
búbuĭ, a -í v. intr. (d. bu-bu, zgomotu sunetuluĭ orĭ al tunuluĭ; rut. búbnuti, a bate toba; sîrb. bubajati). Tun, detun: bubuĭe tunetu.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)