Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: bucată (parte) (substantiv feminin) , bucăți (verb tranzitiv)   
BUCĂȚÍ, bucățesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A îmbucătăți. – Din bucată.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BUCĂȚÍ, bucățesc, vb. IV. Tranz. A tăia sau a sfâșia în bucăți; a îmbucătăți. – Din bucată.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BUCĂȚÍ vb. v. îmbucătăți.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
bucățí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bucățésc, imperf. 3 sg. bucățeá; conj. prez. 3 sg. și pl. bucățeáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
BUCÁTĂ, (I) bucăți, (II) bucate, s. f. I. 1. Parte tăiată, ruptă, desfăcută dintr-un corp solid, dintr-un întreg; dărab. ♦ (Determinat prin „de drum”, „de cale” sau presupunând această determinare) Distanță, porțiune. ♦ (Determinat prin „de vreme”, „de timp” sau presupunând această determinare) Interval, perioadă. ♦ (În limbajul comercial și în cel industrial) Exemplar, piesă, parte, unitară dintr-un ansamblu, dintr-o mulțime de obiecte de același fel. ◊ Expr. A vinde (sau a cumpăra) cu bucata = a vinde (sau a cumpăra) cu amănuntul, în detaliu. A plăti cu bucata (sau, rar bucată) = a plăti munca după numărul de piese executate; a plăti în acord. A face ceva din bucăți = a confecționa, a încropi ceva din părți sau piese care provin din ansambluri diferite. Om dintr-o bucată = om integru. 2. Operă (sau fragment unitar) literară sau muzicală de dimensiuni relativ reduse. II. (La pl.) (Feluri de) mâncare. ◊ Expr. A face (cuiva) bucata = a face (cuiva) cu intenție un lucru neplăcut, un rău, a-i provoca o încurcătură. ♦ (Pop.) (Recoltă de) grâne, cereale. – Lat. buccata.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A BUCĂȚÍ~ésc tranz. (ființe sau obiecte) A tăia la nimereală în bucăți mărunte; a ciopârți; a ciocârti. /Din bucată
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
BUCÁTĂ ~ăți f. 1) Parte separată (prin rupere, tăiere, sfărâmare etc.) dintr-un întreg. ~ de pâine. ~ de stofă. ◊ ~ de drum porțiune (de drum). ~ de timp (sau vreme) interval de timp; perioadă. 2) Unitate făcând parte dintr-o serie de obiecte de același fel; exemplar. ~ de săpun. ~ de zahăr. ◊ A vinde cu ~ata a vinde cu amănuntul; en detail. A-i face cuiva ~ata a-i face cuiva neplăceri. Om dintr-o ~ om foarte cumsecade. 3) Creație artistică (muzicală sau literară) de dimensiuni reduse sau fragment de creație artisitică. [G.-D. bucății] /<lat. buccata
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
BUCÁTĂ, (I) bucăți, (II) bucate, s. f. I. 1. Parte tăiată sau ruptă dintr-un corp solid; fragment, frântură. ◊ Expr. A face (sau a rupe, a tăia etc.) bucăți (sau în bucăți sau bucăți-bucăți) = a rupe (sau a tăia etc.) în părticele mici de tot. 2. Parte dintr-un întreg considerată ca o unitate. O bucată de stofă.Expr. Om dintr-o bucată = om cu caracter integru. ♦ Porțiune, de dimensiuni și forme determinate, dintr-un produs fabricat. Bucată de zahăr. ♦ Unitate de numărare; exemplar. ◊ Expr. Cu bucata = cu amănuntul. A plăti cu bucata = a plăti în acord. A face (cuiva) bucata = a crea (cuiva) o încurcătură, a face (cuiva) un rău. ♦ (Determinat prin „de drum”, „de cale” etc.) Distanță. ♦ (Determinat prin „de timp”, „de vreme” etc.) Interval. 3. Operă literară sau muzicală (de proporții mai reduse). II. (La pl.) 1. (Feluri de) mâncare. 2. Cereale, grâne. 3. (Reg.) Vite. – Lat. *buccata.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BUCÁTĂ s. 1. crâmpei, fracțiune, fragment, frântură, parte, porțiune, secțiune, tranșă, (pop.) dărab, partal, (înv. și reg.) părtenie, (reg.) jarchină, ștuc. (O ~ dintr-un tot.) 2. fâșie, limbă, petic, sprânceană. (O ~ de pădure.) 3. v. exemplar. 4. v. compoziție. 5. (la pl.) v. recoltă. 6. v. distanță. 7. v. interval.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
BUCÁTĂ s. v. prăjină.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
bucátă (-ți), s. f.1. Parte tăiată, desprinsă dintr-un întreg; dărab. – 2. Mîncare, fel de mîncare. – 3. Alimente, hrană. – 4. (Pl.) Cereale, recoltă, grîu. – 5. (Înv., Mold.) Avere, avut, bogăție. – 6. (Arg.) Bilet de o sută de lei. – 7. (Arg.) Hoție, operație organizată de mai mulți din bandă. – 8. (Arg.) Mișcare greșită. – Mr. bucată. Lat. bŭccata (Pușcariu 227; REW 1358; Candrea-Dens., 191; DAR); cf. it. boccata, fr. bouchée, prov., sp., port. bocado, toți cu accepția etimologică de „bucată care se pune dintr-o dată”; cf. și it. boccone, de unde sb. bokun „bucată”. Asupra semantismului, cf. DAR. Lahovary 318 crede că sensul de „cereale” este anterior epocii indo-europene. – Pl. este bucate pentru sensurile 2-5. Cf. și bucă, îmbuca. Der. bucătar, s. m. (bărbat care are meseria de a găti mîncare); bucătăreasă, bucătăriță, s. f. (femeie care are meseria de a găti mîncare); bucătărie, s. f. (cameră în care se gătește mîncarea); bucăți, îmbucăți, vb. (a face bucăți); îmbucături, vb. (a face bucăți de luat în gură pentru a hrăni un copil). Din rom. a trecut în rut. bukata, bokata, pol. bukat, rus. bukatka (Miklosich, Fremdw., 80; Candrea, Elemente, 403; Berneker 90), mag. bukáta.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
bucátă (parte, porțiune, exemplar, operă) s. f., g.-d. art. bucății; pl. bucăți
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
bucátă f., pl. ățĭ (d. bucă, adică „îmbucată, îmbucătură”). Fragment, parte din ceva: o bucată de pîne. Obĭect întreg, dar considerat ca parte din ceva: o bucată de pînză. Pĭesă, articul: aparatu se desface în maĭ multe bucăți. Fragment dintr’o operă literară: o bucată din satirele luĭ Eminescu. Operă (pĭesă) muzicală orĭ literară: o bucată de muzică, de teatru. Spațĭu, timp: o bucată de loc, de vreme. Pl. ate. Mîncărĭ, alimente preparate p. masă: bune bucate! Cereale, produse ale plugăriiĭ. – În nord și bî-.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
bucățesc v. tr. Fac bucățĭ, fragmentez. – În nord și bî-.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)