Dex bucura

BUCURÁ, búcur, vb. I. Refl. 1. A simți bucurie, a fi cuprins de bucurie; a se îmbucura. ♦ Tranz. A produce cuiva o bucurie, o satisfacție. 2. A dispune de..., a avea la îndemână. ♦ A fi foarte căutat, a provoca interes. 3. (Peior.) A râvni la...; a încerca să profite de... – Cf. alb. bukur.

BUCURÁ, búcur, vb. I. Refl. 1. A simți bucurie, a fi cuprins de bucurie. ♦ Tranz. A produce cuiva o bucurie, o satisfacție. 2. A se desfăta, a petrece. 3. A dispune de..., a avea la îndemână. ♦ A fi foarte căutat, a provoca interes. 4. (Peior.) A râvni la...; a încerca să profite. – Comp. alb. bukuron'.

BUCURÁ vb. 1. (înv. și reg.) a (se) îmbucura. (S-a ~ mult de vestea aflată.) 2. a desfăta, a încânta, a mângâia. (Peisajul îi ~ sufletul.) 3. (fig.) a gusta. (Se ~ de plăcerile vieții.) 4. v. beneficia. 5. v. avea.

bucurá (búcur, át), vb. – 1. A încînta, a desfăta. – 2. (Refl.) A simți bucurie. – 3. A dispune (cu prep. de). – 4. A încerca, a căuta (cu prep. la). – Mr., megl. bucur(are). Lat. *vocŭlāre, „a striga”, de la vocŭla, „voce”. Semantismul se explică în lumina indicației lui Varrón, V, 5, 68: „iubilare est rustica voce inclamare”. Această observație dovedește că în lat. pop., a existat o confuzie între ideea de „a striga” și cea de „a se bucura”, astfel încît trebuie să presupunem că aceeași confuzie s-a presupus într-un sens contrar lui iubilare, în lat. *voculare. Chiar dacă această explicație este suficientă în sine, este posibilă și o confuzie populară a lui *vocŭlāre, cu *bacchŭlāre, de la bacchāri, „a fi transportat de încîntare bahică”, și de aici „a fi beat de bucurie, a jubila” (cf. Cicero, Cat., I, 26; quanta in voluptate bacchabere). Cuvîntul rom. pare a coincide cu alb. bukuri „frumusețe” bukuroń „a înfrumuseța”, bukurë „frumos”. Mulți cercetători cred că alb. a fost sursa cuvîntului rom. (cf. Cihac, II, 715; Philippide, II, 701; Pascu, II, 218), în ciuda dificultății semantice; pentru alții (Miklosich, Slaw. Elem., 9; Rosetti, II, 112), coicidența cu alb. indică doar un etimon comun. Cel mai probabil este să fie vorba de o întîlnire cauzală, și că alb. bukurë „frumos” depinde de tc. bukur „parfum”. După opinia greșită a lui Cipariu, Arhiv., 409 bucura s-ar explica plecîndu-se de la pulcher, iar după Crețu 309, pe baza lat. *avuculare. În sfîrșit, numele propriu de persoană Bucur (› București), nu pare a avea legătură cu bucura; este poate un rest al unei terminologii pastorale dispărute, bazate pe lat. buculus (› fr. bugle). Der. bucurie, s. f. (veselie, plăcere, satisfacție); bucuros, adj. (vesel, mulțumit, satisfăcut, bine dispus); îmbucura, vb. (Trans. și Bucov., a bucura); îmbucurător, adj. (satisfăcut, mulțumitor).

bucurá vb., ind. prez. 1 sg. búcur, 3 sg. și pl. búcură

A BUCURÁ búcur tranz. A face să se bucure. /Cuv. autoht.

A SE BUCURÁ mă búcur intranz. 1) A fi cuprins de bucurie; a avea bucurie. 2) A manifesta bucurie; a-și arăta bucuria. 3) A dispune trăgând foloase, a avea parte; a beneficia. ~ de drepturi. ~ de libertate. /Cuv. autoht.

A (se) bucura ≠ a (se) întrista, a (se) posomorî

A bucura ≠ a indispune, a se mâhni

búcur, a -á v. tr. (alb. bukuronĭ, a înfrumuseța, bukură, frumos). Aduc bucurie: vă aduc o veste care vă va bucura, vă voĭ bucura pe toțĭ c’o veste bună. V. refl. Simt bucurie: s’a bucurat de vestea bună. Îmi arăt bucuria: să bem și să ne bucurăm! Mă folosesc, am, posed (după fr. se réjouir): se bucură de o bună sănătate, reputațiune. A te bucura la, a rîvni la, a te bucura să poțĭ ocupa (apuca): nu te bucura la bĭata luĭ căsuță, ci ĭartă-ĭ datoria! Fals se bucură de o sănătate zdruncinată orĭ asta mă bucură (după germ. das freut mich). Corect: are o sănătate zdruncinată, o urîtă reputațiune și mă bucur de asta. – În Trans. și îmbucur: pe toțĭ ĭ-a îmbucurat, toți s’aŭ îmbucurat.

BUCURA, cel mai întins lac alpin din România, situat într-un circ glaciar complex din masivul Retezat (sub vf. Bucura), la 2.041 m alt.; 10,8 ha; ad. max.: 15,7 m. Turism. Este cuprins în Parcul Național Retezat.