Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
Definiţii: buf (adjectiv) , bufă (substantiv feminin)   
BÚFĂ, bufe, s. f. Cută îndoită, fald la un obiect de îmbrăcăminte. – Cf. it. buffa.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BÚFĂ s.f. Cută, fald, umflătură la mâneca unei haine, la pantaloni etc. [< it. buffa].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
BÚFĂ s. f. cută, fald, umflătură la mâneca unei haine, la pantaloni etc. (< it. buffa)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
BÚFĂ, bufe, s. f. Cută înfoiată la îmbrăcăminte.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
búfă s. f., g.-d. art. búfei; pl. búfe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
BUF3, -Ă, bufi, -e, adj. (Despre comedii) Cu un caracter comic exagerat. ♦ (Despre opere muzicale) Care este compus în genul liric ușor. ♦ (Despre actori sau cântăreți) Care s-a specializat în interpretarea unor roluri comice de comedie sau de operă muzicală bufă3; (despre roluri) specific comediei sau operei muzicale bufe3. – Din fr. bouffe.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BUF1 interj. Cuvânt care imită zgomotul înfundat produs de căderea unui obiect tare, de o lovitură sau de o explozie. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BUF2 s. n. Numele unei figuri la jocul de arșice. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BUF1 interj. (se folosește pentru a reda zgomotul puternic și înfundat, produs de un obiect greu la cădere, de o lovitură, de o explozie etc.). /Onomat.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
BUF2 ~ă (~i, ~e) 1) (despre opere muzicale sau dramatice) Care are un caracter comic exagerat. 2) (despre actori) Care este angajat în roluri comice. /<fr. bouffe
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
BÚFĂ ~e f. Fald la un obiect vestimentar. /<it. buffa
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
BUF, -Ă adj. (Despre opere muzicale sau dramatice) Hazliu; exagerat de comic; vesel. ♦ (Despre cântăreți, actori) Care joacă roluri în opere comice, în farse, în comedii de intrigă etc. [< it. buffo, fr. bouffe].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
BUF, -Ă adj. (despre opere muzicale sau dramatice) cu un caracter comic grotesc, caricatural. (< it. buffo, fr. bouffe)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
BUF1 interj. Cuvânt care imită sunetul înfundat produs de căderea unui obiect tare, de o lovitură sau de o explozie. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BUF2 s. n. Numele unei figuri la jocul de arșice.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BUF3, -Ă, bufi, -e, adj. (Despre o comedie, o operă) Cu un caracter comic exagerat. ♦ (Despre cântăreți sau actori) Care interpretează roluri comice într-o comedie sau operă bufă (uzând de mijloace ieftine). – Fr. bouffe.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BUF adj. burlesc, caraghios, caricatural, grotesc, parodic, ridicol. (De un comic ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
BUF interj. puf!
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
buf interj. – Exprimă zgomotul produs de ciocnirea a două corpuri, de o lovitură sau o căzătură. Creație expresivă, care se întîlnește cu sl. buchnoti sau buchati „a bate cu putere”, de unde bg. buchnuvam, sb. buchnuti, rus. buchatĭ (Berneker 97); fapt pentru care Miklosich, Slaw. Elem., 18, n-a șovăit să derive cuvîntul rom. din sl. Pe de altă parte, rezultatele acestei rădăcini expresive s-au contaminat și cinfundat adesea cu cele ale lui buh-. Der. bufni (var. buhni, buvni, bumni, bugni, bufui, buhăi), vb. (a izbucni; a bombăni, a izbi); bufneală (var. bufăială, bufnet, bufnitură, buhnitură), s. f. (zgomot brusc); buhnaci, s. m. (certăreț, gîlcevitor); bufnos, adj. (prost dispus, ursuz); îmbufna, vb. (a supăra, a irita); răbufni, vb. (a pocni; a cădea zgomotos).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
buf (-fi), s. m. – Bufniță. – Var. bufă, bufnă, buh(n)ă, buhniță, buhac, puhaci, puhace.Mr., megl. buf. Lat. būfus, de la būho, būfo (Pușcariu 231; REW 1352; Pascu, I, 54); cf. it. gufo, sp. buho, port. bufo. Forma simplă are circulație, generalizîndu-se formele contaminate cu cuvinte mai mult sau mai puțin asemănătoare din alte limbi, cum sînt bg. buchu(l), mag. buhu (› buhă), ngr. μποῦφος, pol. puhacz (› puhaci), poate și cu creațiile expresive bazate pe interj. buf.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
buf interj., s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
buf adj. m., pl. bufi; f. sg. búfă, pl. búfe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
1) buf, -ă adj. (it. buffo, d. buffo, bufnitură de vînt. Rudă cu bufă 2. Lbk. 1373). Comic, glumeț: operă bufă.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
2) buf, interj. care arată căderea unuĭ corp greŭ orĭ zgomotu uneĭ exploziunĭ maĭ slabe (rus. buh, pol. buch, întrebuințate întocmaĭ ca rom. Rudă cu buf 1): luă o peatră și buf în fereastră. V. bof, boc, buc 2, bufnesc. V. și tumbă.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)