Dex bufă

BÚFĂ, bufe, s. f. Cută îndoită, fald la un obiect de îmbrăcăminte. – Cf. it. buffa.

BÚFĂ s.f. Cută, fald, umflătură la mâneca unei haine, la pantaloni etc. [< it. buffa].

BÚFĂ s. f. cută, fald, umflătură la mâneca unei haine, la pantaloni etc. (< it. buffa)

BÚFĂ, bufe, s. f. Cută înfoiată la îmbrăcăminte.

búfă s. f., g.-d. art. búfei; pl. búfe

BUF³, -Ă, bufi, -e, adj. (Despre comedii) Cu un caracter comic exagerat. ♦ (Despre opere muzicale) Care este compus în genul liric ușor. ♦ (Despre actori sau cântăreți) Care s-a specializat în interpretarea unor roluri comice de comedie sau de operă muzicală bufă³; (despre roluri) specific comediei sau operei muzicale bufe³. – Din fr. bouffe.

BUF¹ interj. Cuvânt care imită zgomotul înfundat produs de căderea unui obiect tare, de o lovitură sau de o explozie. – Onomatopee.

BUF² s. n. Numele unei figuri la jocul de arșice. – Et. nec.

BUF¹ interj. (se folosește pentru a reda zgomotul puternic și înfundat, produs de un obiect greu la cădere, de o lovitură, de o explozie etc.). /Onomat.

BUF² ~ă (~i, ~e) 1) (despre opere muzicale sau dramatice) Care are un caracter comic exagerat. 2) (despre actori) Care este angajat în roluri comice. /<fr. bouffe

BÚFĂ ~e f. Fald la un obiect vestimentar. /<it. buffa

BUF, -Ă adj. (Despre opere muzicale sau dramatice) Hazliu; exagerat de comic; vesel. ♦ (Despre cântăreți, actori) Care joacă roluri în opere comice, în farse, în comedii de intrigă etc. [< it. buffo, fr. bouffe].

BUF, -Ă adj. (despre opere muzicale sau dramatice) cu un caracter comic grotesc, c*********l. (< it. buffo, fr. bouffe)

BUF¹ interj. Cuvânt care imită sunetul înfundat produs de căderea unui obiect tare, de o lovitură sau de o explozie. – Onomatopee.

BUF² s. n. Numele unei figuri la jocul de arșice.

BUF³, -Ă, bufi, -e, adj. (Despre o comedie, o operă) Cu un caracter comic exagerat. ♦ (Despre cântăreți sau actori) Care interpretează roluri comice într-o comedie sau operă bufă (uzând de mijloace ieftine). – Fr. bouffe.

BUF adj. burlesc, caraghios, c*********l, grotesc, parodic, ridicol. (De un comic ~.)

BUF interj. puf!

buf interj. – Exprimă zgomotul produs de ciocnirea a două corpuri, de o lovitură sau o căzătură. Creație expresivă, care se întîlnește cu sl. buchnoti sau buchati „a bate cu putere”, de unde bg. buchnuvam, sb. buchnuti, rus. buchatĭ (Berneker 97); fapt pentru care Miklosich, Slaw. Elem., 18, n-a șovăit să derive cuvîntul rom. din sl. Pe de altă parte, rezultatele acestei rădăcini expresive s-au contaminat și cinfundat adesea cu cele ale lui buh-. Der. bufni (var. buhni, buvni, bumni, bugni, bufui, buhăi), vb. (a izbucni; a bombăni, a izbi); bufneală (var. bufăială, bufnet, bufnitură, buhnitură), s. f. (zgomot brusc); buhnaci, s. m. (certăreț, gîlcevitor); bufnos, adj. (prost dispus, ursuz); îmbufna, vb. (a supăra, a irita); răbufni, vb. (a pocni; a cădea zgomotos).

buf (-fi), s. m. – Bufniță. – Var. bufă, bufnă, buh(n)ă, buhniță, buhac, puhaci, puhace. – Mr., megl. buf. Lat. būfus, de la būho, būfo (Pușcariu 231; REW 1352; Pascu, I, 54); cf. it. gufo, sp. buho, port. bufo. Forma simplă are circulație, generalizîndu-se formele contaminate cu cuvinte mai mult sau mai puțin asemănătoare din alte limbi, cum sînt bg. buchu(l), mag. buhu (› buhă), ngr. μποῦφος, pol. puhacz (› puhaci), poate și cu creațiile expresive bazate pe interj. buf.

buf interj., s. n.

buf adj. m., pl. bufi; f. sg. búfă, pl. búfe

1) buf, -ă adj. (it. buffo, d. buffo, bufnitură de vînt. Rudă cu bufă 2. Lbk. 1373). Comic, glumeț: operă bufă.

2) buf, interj. care arată căderea unuĭ corp greŭ orĭ zgomotu uneĭ exploziunĭ maĭ slabe (rus. buh, pol. buch, întrebuințate întocmaĭ ca rom. Rudă cu buf 1): luă o peatră și buf în fereastră. V. bof, boc, buc 2, bufnesc. V. și tumbă.