Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii:   
BUHÁI, (I) buhai, s. m. (II) buhaiuri, s. n. I. S. m. 1. (Zool.; reg.) Taur. 2. Compus: buhai-de-baltă = bou-de-baltă. 3. Plantă erbacee cu două sau trei frunze mari, ovale și flori verzi-gălbui dispuse într-un spic (Listera ovata). II. S. n. Instrument muzical popular format dintr-o putinică cu fundul de piele, prin care trece un smoc de păr de cal care se trage cu degetele umezite, producând astfel un sunet asemănător cu mugetul unui taur. [Pl. și: (II) buhaie] – Din ucr. buhaj.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BUHÁI1, buhai, s. m. 1. Taur. 2. Compus: buhai-de-baltă = bou-de-baltă (a, b).Ucr. buhaj.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BUHÁI2, buhaiuri, s. n. Instrument muzical popular folosit de colindători în ajunul anului nou, format dintr-o putinică cu fund de piele, prin care trece un smoc de păr de cal care se trage producând un sunet asemănător cu mugetul unui taur. [Pl. și: buhaie] – Din buhai1.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BUHÁI s. 1. (BOT.; Listera ovata) (reg.) puța-cocoșului. 2. (TEHN.) cârlig, greblă, hreapcă, vergea, (reg.) crivea. (~ul este un dispozitiv la coasă.) 3. (TEHN.) coinac, (reg.) crainic, făfălug, tăvălug, zăvor, cântarul pietrelor. (~ la moară.) 4. (MUZ.) (reg.) șteand, (Transilv.) dubă. (~ul este folosit de colindători.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
BUHÁI s. v. gealău, rădașcă, răgage, taur.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
buhái (buhai), s. m.1. Taur. – 2. Berbec sau țap de peste doi ani. – 3. Instrument muzical (cf. bou 3). – 4. Pelerină. Rut. buchai, rus. bugaj, (DAR) din tc. buga „taur” (cf. bugă). Ar putea fi și invers. După Lokotsch 339, rom. provine din tc.; și din rom. a trecut în pol. după Miklosich, Wander., 12, și în mag. bohaj (Edelspacher 10).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
buhái (taur) s. m., pl. buhái, art. buháii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
buhái (instrument muzical) s. n., pl. buháiuri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
buháĭ m., pl. tot așa (rut. buháĭ, rus. bugáĭ, d. turc. bugá, id. buhač, bufniță; bg. bugá; ung. [d. rom.] buhay. V. buhă). Taur (V. bic). Popușoĭ care nu rodește (adică care se deosebește din mulțime ca „tauru’ntre boĭ”). S.n., pl. urĭ saŭ e. Stup care nu roĭește într’o vară. (V. paroĭ). Cofă orĭ putinică astupată c’o pele întinsă de care atîrnă o codiță de păr de cal și care, cînd e trasă cu mîna udă și bine spălată, vibrează imitînd mugetu tauruluĭ (Cu asta, în Mold. și aĭurea, băĭețiĭ merg din casă’n casă în ultima zi a anuluĭ trăgînd de coada buhaĭuluĭ, sunînd dintr’un clopot și recitînd „plugușoru”): a umbla cu buhaĭu. Bucoĭ (Olt., Munt.). – În Ial. și bugă (bg. turc.), m., pl. bugĭ, taur. V. dubă.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
BUHĂÍ1, buhăiesc, vb. IV. Refl. A se umfla la față (de boală, de băutură, de somn etc.); a se puhăvi. – Din buhav.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BUHĂÍ2, buhăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A țipa, a urla; a plânge cu glas tare. 2. (Fam.) A tuși. – Din buhai.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A SE BUHĂÍ mă ~iésc intranz. pop. (despre persoane) A se umfla la față (de boală, de somn, de băutură etc.); a deveni buged. [Sil. -hă-i] /Din buhai
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
BUHÁI1 ~ m. pop. 1) Mascul reproducător al vitelor cornute mari; taur. 2) fig. fam. Om brutal. [Sil. bu-hai] /<ucr. buhaj
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
BUHÁI2 ~iuri n. Instrument muzical popular folosit de urători la Anul Nou, confecționat dintr-o putinică cu unul dintre funduri din piele, prin care trece un smoc de păr de cal care, fiind tras cu degetele umezite, produce sunete asemănătoare cu mugetul taurului. [Sil. bu-hai] /<ucr. buhaj
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
BUHĂÍ1, buhăiesc, vb. IV. Refl. A deveni puhav la față. – Din buhav.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BUHĂÍ2, buhăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A țipa, a urla. – Din buhai1.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
buhăí1 (a ~) (a țipa, a tuși) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg., 3 pl. búhăi / buhăiésc, imperf. 3 sg. buhăiá; conj. prez. 3 să búhăie / să buhăiáscă
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
BUHAI-DE-BÁLTĂ s. v. bou-de-baltă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
BUHĂÍ vb. a se puhăvi, a se umfla, (reg.) a se bugezi. (S-a ~ tare la față.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
buhái-de-báltă s. m.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
buhăí (a se umfla, a țipa) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. buhăiésc, imperf. 3 sg. buhăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. buhăiáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
buhăbésc, buhăĭésc, buhăvésc, puhăbésc și puhăvésc (mă) v. refl. (d. buhab ș.a.). Devin buhab. V. bohîltesc.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)