Dex bulbucat

BULBUCÁT, -Ă, bulbucați, -te, adj. Ieșit în afară, formând o proeminență; umflat. ♦ (Despre ochi) Larg deschis, holbat. – V. bulbuca.

BULBUCÁT, -Ă, bulbucați, -te, adj. Ieșit în afară; formând o proeminență rotundă. ♦ (Despre ochi) Holbat. – V. bulbuca.

BULBUCÁT adj. v. holbat.

bulbucát, -ă adj. (d. bulbuc). Boboșat, protuberant, unflat ca un bulb: ochĭ bulbucațĭ. În sud bolbocat (ChN. I, 233 și 251), bobolcat și bobîlcat.

BULBUCÁ, bulbúc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A face ochii mari, a-i deschide tare (de mirare, uimire, spaimă etc.); a (se) holba. 2. Intranz. și refl. (Despre apă, la pers. 3) A face bulbuci, a (se) bulbuci. – Cf. bulbuc.

A BULBUCÁ bulbúc tranz. pop. (ochii) A face să se bulbuce. /<lat. volvicare

A SE BULBUCÁ se bulbúcă intranz. (despre ochi) A ieși din orbite (de frică, groază, furie etc.). /<lat. volvicare

BULBUCÁT ~tă (~ți, ~te) 1) (despre ochi) v. A BULBUCA și A SE BULBUCA. 2) rar (despre suprafețe, obiecte etc.) Care este rotunjit în afară, formând o proeminență. /v. a (se) bulbuca

BULBUCÁ, bulbúc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) holba. 2. Intranz. și refl. (Despre apă, la pers. 3) A bulbuci. – Lat. *volvicare (= volvere).

BULBUCÁ vb. v. holba.

bulbucá vb., ind. prez. 1 sg. bulbúc, 3 sg. și pl. bulbúcă

2) bulbúc (mă) a -á v. refl. (d. bulbuc 1). 1) Mă unflu, ĭes în relief rătund: ochiĭ luĭ se bulbucă (VR. 1910, 6, 289). V. boboșez.