Dex bulbuci

BULBUCÍ, pers. 3 bulbucește, vb. IV. Intranz. și refl. (Despre apă) A face bulbuci (I 1); a (se) bulbuca (2). – Din bulbuc.

BULBUCÍ, pers. 3 bulbucește, vb. IV. Intranz. (Despre apă) A face bulbuci. – Din bulbuc.

bulbucí vb., ind. prez. 3 sg. bulbucéște, imperf. 3 sg. bulbuceá; conj. prez. 3 sg. și pl. bulbuceáscă

BULBÚC, bulbuci, s. m. I. 1. Bășică de apă, de săpun, de spumă, de aluat (când dospește) etc. 2. Corp sferic (ca o bășică). II. 1. Plantă erbacee toxică din familia ranunculaceelor, cu flori mari globuloase de culoare galbenă, cu vinișoare verzi pe dinafară, răspândită în regiunile de munte și ocrotită de lege (Trollius europeaeus). 2. (La pl.) Plantă erbacee din familia campanulaceelor, viguroasă și înaltă până la un metru, cu flori mari, albastre, care crește prin păduri (Campanula trachelium). – Formație onomatopeică.

BULBUCÁ, bulbúc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A face ochii mari, a-i deschide tare (de mirare, uimire, spaimă etc.); a (se) holba. 2. Intranz. și refl. (Despre apă, la pers. 3) A face bulbuci, a (se) bulbuci. – Cf. bulbuc.

A BULBUCÁ bulbúc tranz. pop. (ochii) A face să se bulbuce. /<lat. volvicare

A SE BULBUCÁ se bulbúcă intranz. (despre ochi) A ieși din orbite (de frică, groază, furie etc.). /<lat. volvicare

BULBÚC¹ ~ci m. 1) Bășică (de aer) care se formează la suprafața lichidelor și a unor materii semilichide sau vâscoase (aluat, var etc.) sub acțiunea anumitor factori. /v. a bulbuca

BULBÚC² ~ci m. mai ales la pl. Plantă erbacee toxică, cu flori mari, galbene-verzui, răspândită în regiunile muntoase. /v. a bulbuca

BULBÚC, bulbuci, s. m. I. 1. Bășică de apă, de săpun, de spumă, de aluat (când dospește) etc. 2. Corp rotund (ca o bășică). II. Plantă erbacee cu flori mari de culoare galbenă, cu vinișoare verzi pe dinafară (Trollius europaeus). – Postverbal al lui bulbuca.

BULBUCÁ, bulbúc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) holba. 2. Intranz. și refl. (Despre apă, la pers. 3) A bulbuci. – Lat. *volvicare (= volvere).

BULBÚC s. (BOT.; Trollius europaeus) (reg.) bâlbor, gloanță, bulbucel-de-munte, fusta-rândunelii, măr-auriu.

BULBÚC s. v. boboc, bulb, bulboacă, bulboană, calcea-calului, glob, ochi, splină, valvârtej, vâltoare, vârtej, volbură.

BULBUCÁ vb. v. holba.

bulbúc (-ci), s. m. – 1. Bilă, obiect rotund în general. – 2. Bășică. – Var. bolboc, bulburuș. Creație expresivă, în care par a se fi împletit două rădăcini diferite; una care exprimă ideea de „rotunjime” (bull-, cf. lat. bulla, bulbus), și cealaltă care imită zgomotul bulbucelii (blb, cf. bîlbîi). După Cihac, II, 32, bulbuc provine din pol. babol „bășică”, ceh. boubol, sb., cr. bobuk; Pușcariu, Dacor., I, 92, deduce același cuvînt din lat. bulla (cf. REW 1385). Mai probabil, toți acești termeni, cu cei care urmează, ca și sp. burbuja, borbotón, și fr. bourbe, au în comun numai faptul că provin toți din aceeși rădăcină expresivă. Der. bolboacă (var. bulboacă, bolboană, holboană, volboană, bulboană, vulboană, hîlboană, dîlboană, hîlboacă, bîlboacă, bolbură), s. f. (vîltoare, vîrtej, trombă), pentru care Cihac, II, 32, propune sl. glubokŭ „profund”, de unde rus. glubok, pol. gleboki, și numeroase toponime rom. (Holboca, Glîmbocata etc.); bulbuca (var. bolboca, bolboșa, bolboci, bolboși, bulbuci), vb. (a bolborosi; a se bomba, a se curba; a se holba), pe care Candrea-Dens., 788, îl derivă de la *vŏlvĭcāre din lat. volvere (cf. REW 9444 și DAR; Candrea), și pe care Pericle Papahagi, Not.etim., 35 (urmat de Pascu, I, 113) îl pune în legătură cu lat. bulbus; bulbucătură, s. f. (proeminență); bulbuceală, s. f. (bolboroseală).

bulbúc s. m., pl. bulbúci

bulbucá vb., ind. prez. 1 sg. bulbúc, 3 sg. și pl. bulbúcă

1) bulbúc m. (d. bul-bul, interj. care arată zgomotu uneĭ pietre care cade’n apă, rudă cu bubă, boboc, clăbuc și bîldîbîc). Beșică de apă: ploŭă cu bulbucĭ. O plantă ranunculacee cu florĭ galbene mirositoare (trollius europaeus).

2) bulbúc (mă) a -á v. refl. (d. bulbuc 1). 1) Mă unflu, ĭes în relief rătund: ochiĭ luĭ se bulbucă (VR. 1910, 6, 289). V. boboșez.

bulbucésc v. intr. (d. bulbuc 1). Scot bulbucĭ, clocotesc: apa bulbucește.

BULBUCI, Izbucul de la ~, izvor carstic cu debit puternic (c. 1 m³/sec.), situat în M-ții Pădurea Craiului (M-ții Apuseni), la obîrșia văii Toplicioara, la 420 m alt., în raza com. Roșia (jud. Bihor). Obiectiv turistic. Monument al naturii.