Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
BUNĂ-CUVIÍNȚĂ s. decență, jenă, maniere (pl.), pudoare, rușine, sfială, (rar) pudicitate, (latinism rar) pudiciție. (Lipsit de ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Bună-cuviință ≠ obrăznicie
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
búnă-cuviínță s. f. (sil. -vi-in-), art. buna-cuviínță, g.-d. art. búnei-cuviínțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
BUNĂ-CUVIÍNȚĂ s. f. Purtare cuviincioasă. V. politețe. [Gen.-dat.: bunei-cuviințe] – Din bună + cuviință.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
búnă-cuviínță (politețe) (-vi-in-) s. f., art. búna-cuviínță (dar: buna lui cuviință), g.-d. art. búnei-cuviínțe
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
bunăcuviínță, bună-cuviínță saŭ búnă cuviínță f. politeță: buna cuviință, regulele buneĭ cuviințe.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink