BUNĂTÁTE, (1 3, II) bunătăți, s. f. I. 1. Însușirea de a fi bun, înclinarea de a face bine; p. ext. îndurare, milă, blândețe; bunețe. 2. Bunăvoință, amabilitate. ◊ Expr. Ai bunătate (sau bunătatea) ori fă bunătatea (să...) = te rog, fii bun (să...). 3. Faptă bună, binefacere. 4. Gust bun, plăcut. II. (Concr.) 1. (La pl.) Mâncare sau băutură (foarte) bună. 2. (Mai ales la pl.) Lucru de calitate (foarte) bună. 3. (La pl.) Averi, bogății. – Lat. bonitas, -atis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BUNĂTÁTE, (I 3, II) bunătăți, s. f. I. 1. Însușirea de a fi bun, înclinarea de a face bine; p. ext. îndurare, milă, blândețe. 2. Bunăvoință, amabilitate. ◊ Expr. Ai bunătate (sau bunătatea) ori fă bunătatea (să...) = te rog, fii bun (să...). 3. Faptă bună, binefacere. 4. Gust bun, plăcut. II. (Concr.) 1. Mâncare sau băutură (foarte) bună. 2. Lucru de calitate (foarte) bună. 3. (La pl.) Averi, bogății. – Lat. bonitas, -itatis.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
bunătáte s. f., g.-d. art. bunătắții; (binefaceri, mâncăruri, bogății) pl. bunătắți
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
BUNĂTÁTE s. 1. v. blândețe. 2. v. amabilitate.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Bunătate ≠ răutate
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
bunătáte (bunătắți), s. f. – 1. Însușirea de a fi bun. – 2. Blîndețe, dulceață. – 3. Serviciu, favoare. – 4. Calitate bună, valoare. – 5. Bunuri, bogății, averi. – 6. (Pl.) Mîncare sau băutură foarte bună. – Mr. bunătate, megl. bunătati. Lat. bŏnĭtātem (Pușcariu 238; REW 1206; Candrea-Dens., 196; DAR); cf. it. bontá, prov. bontat, fr. bonté, sp. bondad, port. bondade. – Der. îmbunătăți, vb. ( a face ca ceva să devină mai bun).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
bunătáte s. f., g.-d. art. bunătății; (binefaceri, mâncăruri bune, bogății) pl. bunătăți
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
bunătate f., pl. ățĭ (lat. bónĭtas, -átis, it. bontá, pv. bontat, fr. bonté, sp. bondad, pg. bondade). Calitatea de a fi bun. O bunătate de om, un om foarte bun. A face cuĭva o bunătate, a-ĭ face un bine, un serviciŭ. Ia fă bunătate și..., ĭa fă bine, ĭa fă-mi plăcere și... Pl. Bunătățĭ, lucrurĭ bune de mîncat.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
BUNĂTÁTE ~ăți f. 1) Caracter bun. 2) Atitudine plină de bunăvoință; amabilitate. ◊ Ai ~atea fii amabil. 3) pl. Faptă bună; binefacere. ◊ Fă-mi ~atea fă-mi serviciul. 4) pl. Obiect de calitate bună. 5) pl. Mâncăruri și băuturi gustoase. [G.-D. bunătății] /<lat. bonitas, ~atis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink