Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii:   
BURÁ1, pers. 3 burează, vb. I. Intranz. A ploua mărunt și des; a burnița, a țârâi. – Din bură.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BURÁ2, burez, vb. I. Tranz. 1. A astupa cu un material de buraj (argilă, nisip etc.) spațiul gol, neocupat de explozive, dintr-o gaură de mină sau dintr-o sondă de minare. 2. A îndesa balastul sub traversele unei linii de cale ferată. – Din fr. bourrer.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BURÁ vb. I. tr. 1. A astupa cu un material inert o gaură de mină după introducerea explozivului. 2. A îndesa balastul sub traversele unei linii de cale ferată. [P.i. -rez, 3,6 -rează. / < fr. bourrer].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
BURÁ vb. tr. 1. a astupa cu un material inert o încărcătură de exploziv pentru a mări efectul de distrugere. 2. a îndesa balastul sub traversele unei linii de cale ferată. 3. (inform.) a bloca alimentarea unei mașini electronice cu cartele perforate. (< fr. bourrer)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
BURÁ1, pers. 3 burează, vb. I. Intranz. A ploua mărunt și des; a burnița, a cerne, a țârâi. – Din bură.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BURÁ2, burez, vb. I. Tranz. 1. A astupa cu un material o gaură în care a fost introdus un exploziv. 2. A îndesa balastul sub traversele unei linii de cale ferată. – Fr. bourrer.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BURÁ vb. (MET.) a burnița, a țârcâi, a țârâi, (înv. și pop.) a roura, (reg.) a burui, (înv.) a roua, (fig.) a cerne. (Afară ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
burá2, buréz, vb. I (înv.) a (se) lupta.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
burá (a astupa cu buraj) vb., ind. prez. 1 sg. buréz, 3 sg. și pl. bureáză
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
burá (a ploua mărunt) vb. unipers., ind. prez. 3 sg. bureáză
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
BUR, -Ă, buri, -e, s. m. și f. (La pl.) Populație în Africa de Sud constituită din urmașii coloniștilor europeni, în special olandezi, stabiliți aici în secolul al XVII-lea; (la sg.) persoană care face parte din această populație. – Din pronunțarea bur a cuv. engl. boer.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BÚRĂ s. f. Ploaie măruntă și deasă (însoțită de ceață); burniță, burnițeală, buroaică, – Cf. scr. bura.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A BURÁ1 pers. 3 ~eáză intranz. A ploua mărunt și des; a burnița; a cerne. /v. bură
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A BURÁ2 ~éz tranz. 1) (găuri de mine după introducerea unui exploziv) A astupa cu un material inert (nisip, lut etc.). 2) (balastul de sub traversele unei linii de cale ferată) A apăsa cu forță (pentru a întări). /<fr. bourrer
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
BÚRĂ ~i f. Ploaie măruntă și deasă; ploaie ciobănească; burniță. /<sb. bura
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
BÚRĂ s. f. Ploaie măruntă și deasă (însoțită de ceață); burniță. – Comp. sb. bura.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BUR s. afrikaander. (~ii locuiesc în sudul Africii.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
BÚRĂ s. v. burniță.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
BÚRĂ s. v. chiciură, furtună, promoroacă, vifor, vijelie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
búră (buri), s. f.1. (Înv.) Furtună. – 2. Ceață; burniță. – 3. Chiciură. – 4. Aburi, vapori. Origine incertă. Cihac, II, 34 și Densusianu, Rom., XXX, 275, explică acest cuvînt prin sl. burja „furtună”, cf. bg., rus. bura, sb. bura „vînt dinspre nord” (Berneker). S-a observat, dimpotrivă, că acest cuvînt apare în alte limbi, cf. gr. βορέας,, lat. bŏreās, dalm. bura, ven. bura, toate cu sensul de „vînt dinspre nord” cat. boira, „ceață”, lituan „búris” „aversă”, alb. borë „zăpadă”, ngr. μπόρα „vînt puternic” (cf. tc. bora, cu același sens). Pentru der. romanici al lat. bŏreās, cf. Pușcariu, ZRPh., XXXVII, 112; REW 1219; Menéndez Pidal, RFE, 1920, p. 34; Skok, ZRPh., XLIII, 195. Simultaneitatea acestor cuvinte a făcut să se invoce existența unui vechi cuvînt balcanic, pe cînd, alți cercetători consideră că rom. trebuie să provină din lat. În stadiul actual al cercetării, orice explicație nu este decît ipotetică. Der. bura, vb. (a ploua mărunt; a bruma); burniță, s. f. (ploaie măruntă și deasă); buracă, s. f. (ceață); buratec, s. n. (burniță); burh(ăi)ală burniță, burliță, bîrnă, s. f. (burniță); burnițos, adj. (noros; acoperit); îmbura, vb. (a bura).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
bur s. m., adj. m., pl. buri; f. sg. búră, pl. búre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
búră s. f., g.-d. art. búrei
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
buri s. m. pl.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
1) búră f., pl. ĭ (sîrb. bura, furtună [înț. pe care îl avea și vrom.], vsl. și rus. búrĕa, furtună; turc. bora, un vînt violent. V. zbîrlesc. Cp. cu boare. Bern. 1, 103). Vechĭ. Furtună. Azĭ. Început de ploaĭe, ploaĭe slabă. O bură de ploaĭe, o ploaĭe scurtă. Nord. Chiciură. V. burniță, ropot.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
2) búră f., pl. e (fr. bure, stofă foarte groasă de lînă). Rotocol de pîslă foarte groasă care se pune în cartuș pentru pulbere și alice în locu fultuĭeliĭ primitive: un pachet de bure.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
bureáză v. intr. impers. (d. bură). Se zice despre ploaĭe cînd începe saŭ cînd e slabă. – În Olt. burnițează.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
buréz V. burează.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)