Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
BUSÓLĂ, busole, s. f. Instrument alcătuit dintr-un cadran și un ac magnetic mobil care, lăsat liber, se așază pe direcția nord-sud. ◊ Expr. A-și pierde busola = a se zăpăci, a-și pierde dreapta judecată, simțul măsurii. ♦ Fig. Călăuză, conducător. – Din fr. boussole.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BUSÓLĂ s.f. Instrument compus dintr-un ac magnetic cu cadran, cu care se determină nordul. ◊ A-și pierde busola = a se zăpăci. ♦ (Fig.) Călăuză, conducător, ghid. [Cf. fr. boussole, it. bussola].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
BUSÓLĂ s. f. 1. instrument dintr-un ac magnetic și un cadran gradat, cu care se determină nordul geomagnetic. ◊ a-și pierde busola = a se zăpăci. 2. (fig.) călăuză, conducător, ghid. (< fr. boussole)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
BUSÓLĂ, busole, s. f. Instrument alcătuit dintr-un ac magnetic care se poate roti în plan orizontal în jurul unui ax vertical montat în centrul unui cerc gradat, astfel încât se îndreaptă totdeauna în direcția nord-sud, și care servește la determinarea direcției nord. ◊ Expr. A-și pierde busola = a se zăpăci. ♦ Fig. Călăuză, conducător. – Fr. boussole (< it.).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BUSÓLĂ s. compas. (~ indică direcția nord-sud.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
busólă (busóle), s. f. – Instrument alcătuit dintr-un cadran și un ac magnetic care se așază pe direcția nord-sud. – Mr. pusulă. Fr. boussole. În mr., din tc. pusula (‹ ngr. μπούσουλα).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
busólă s. f., g.-d. art. busólei; pl. busóle
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
busolă f., pl. e (it. búsolla, lat. buxula, și buxtala, dim. d. buxta, var. din búxida, -idos, pixidă, cutie. Din buxtula, vine fr. boîte, germ. büchse, engl. box. V. bucșă, pușcă, boxă). Un aparat compus dintr’un cadran pe care se află un ac magnetic care se întoarce totdeauna spre nord. Fig. Conductor: sfaturile tale vor fi busola mea. Fals busolă (după fr.). Și púsulă (ngr. púsulas) între 1800-1850. – Busola era neștiută de ceĭ vechĭ, dar se pare că Chinejiĭ o întrebuĭnțau cu o mie de ani înainte de Hristos. În Eŭropa a fost descoperită în seculu XIII, cînd s’a observat întîĭa oară că un ac magnetic, oscilînd liber în prejuru unuĭ pivot, se îndreaptă totdeauna spre nord. Italianu Flaviŭ Gioia din orașu Amalfi s’a gîndit primu să pună un ac magnetic pe un pivot pe care să se poată mișca în toate direcțiunile, făcînd astfel observațiunile maĭ ușoare, și maĭ exacte. Cercu înăuntru căruĭa se învîrtește acu e împărțit în 32 părți și se numește roza vînturilor.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
BUSÓLĂ ~e f. 1) Instrument de orientare, constând dintr-un cadran și un ac magnetic mobil, care indică direcția nord; compas. ◊ A-și pierde ~a a) a-și pierde dreapta judecată; a se zăpăci; a se buimăci; a se năuci; b) a pierde simțul măsurii; a-și ieși cu totul din fire. 2) fig. Principiu călăuzitor (în viață sau într-un domeniu de activitate). /<fr. boussole
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)