BUTÁȘ, butași, s. m. Porțiune de lăstar, de rădăcină sau de frunză, detașată de la planta-mamă și sădită în pământ, cu scopul de a se înrădăcina și de a forma o plantă nouă. – Din magh. bujtás.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BUTÁȘ, butași, s. m. Porțiune de lăstar, de rădăcină sau de frunză, detașată de la planta-mamă și sădită în pământ, cu scopul de a se înrădăcina și de a forma o plantă nouă. – Comp. magh. bujtás.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BUTÁȘ s. (BOT.) (înv. și reg.) sad, (Mold.) mustăcer.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
butáș, (butáși), s. m. – Lăstar, altoi. Mag. bujtas (Cihac, II, 406), probabil moștenit din cuman butak „ramură”, cf. Bogrea, Dacor., I, 274. – Der. butăși, vb. (a înmulți o plantă prin butași).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
butáș s. m., pl. butáși
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
butáș m. (ung. bujtás, a.î.). Ramură nedespărțită de trunchĭ care e pusă în pămînt ca să prindă rădăcină, și pe urmă să fie despărțită. – Pe alocurea și bóteș. V. stolon.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
BUTÁȘ ~i m. Porțiune din tulpina, din rădăcina, ramurile sau frunzele unei plante, detașată de la planta-mamă și sădită în pământ pentru a obține o plantă nouă. ~ de viță de vie. /<ung. bujtás
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink