BÚTURĂ, buturi, s. f. (Reg.) 1. Butuc (1); buturugă. 2. Bucată de lemn cu noduri și cu alte defecte, care se despică și se prelucrează și este considerată ca sortiment inferior al lemnului de foc; ciot. 3. Trunchi scorburos; butoarcă. [Var.: bútur, búture s. m.] – Cf. butuc.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BÚTURĂ, buturi, s. f. (Reg.) 1. Butuc; buturugă. 2. Ciot. 3. Trunchi scorburos. – Din but[uc] + suf. -ură.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BÚTURĂ s. v. buștean, butuc, buturugă, ciot, mișină, scorbură.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
bútură s. f., g.-d. art. búturii; pl. búturi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
bútură f., pl. ĭ (cp. cu budăĭ). Trans. Scorbură.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
BUTURĂ, Valeriu (1910-1989, n. Sălciua, jud. Alba), etnograf român. Studii și cercetări în etnobotanică, instalații tehnice țărănești, agricultura tradițională („Muzeul etnografic al Transilvaniei”, „Etnografia poporului român. Cultura materială”, „Enciclopedie de etnobotanică românească”, „Etnografia Transilvaniei”).
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink