BÂNTUIÁLĂ, bântuieli, s. f. (Pop.) Supărare, necaz. [Pr.: -tu-ia-] – Bântui + suf. -eală.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BÂNTUIÁLĂ, bântuieli, s. f. (Pop.) Supărare, necaz, vătămare. Să le păzească de orice răutăți și bântuieli (ISPIRESCU). – Din bântui + suf. -eală.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
bântuiálă s. f., g.-d. art. bântuiélii; pl. bântuiéli
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
bîntuĭálă f., pl. ĭelĭ. Acțiunea de a bîntui și rezultatu eĭ (perdere, pagubă). Ispită (Bibl. 1688).
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink